De la bun început, să lămurim un lucru: eu nu fac politică! Nu am făcut şi nici nu o să fac vreodată. Nici măcar nu ştiu exact ce partid guvernează. De parcă ar mai conta. Dar în ultima perioadă am pierdut nişte ore preţioase din timpul meu încercând să „prevăd” ce se va întâmpla. Mai bine zis să îmi fac o idee în legătură cu posibilul apropiat război, ca timp şi spaţiu. Nu intru în analize politice şi strategice, conspiraţii militare şi rachete secrete pe sub Marea Nordului, sunt chestii care ne depăşesc pe toţi şi sper să ne ocolească. Dar pornind de la ipoteza: avem, adică noi şi NATO, şi rachete şi bombe şi „di tătii”, dar nu avem suficiente trupe, se ajunge la concluzia: avem nevoie de oameni. Deci, te vei înrola sau nu? Ai lupta pentru ţara ta? Oricum, dacă ar fi cazul nu ai avea de ales, asta e clar, deci, să reformulez întrebarea: ai lupta cu sufletul pentru ţara ta? Desigur, primul răspuns, care m-a „încercat” şi pe mine: „Pentru cine să lupt? Pentru hoţii ăştia? Care din când în când îşi schimbă numele party(d)-ului şi îşi continuă nestingheriţi drumul către bunăstarea proprie şi a familiilor lor?” Răspuns greşit…dar cuvântul „familie” mi-a răsărit în minte. Pentru familie, atât cei care au fost şi care au luptat şi au plătit cu viaţa lor în primul sau al doilea război mondial cât şi pentru urmaşii noştri. Cei pentru care va trebui să fim un exemplu. Şi dacă tu, tinere până în 35 de ani, nu vei lupta cu sufletul pentru ţara ta, ce vor zice urmaşii tăi? Ce vor spune cei care vor trebui să te „depăşească” şi să facă din neamul nostru un neam mai bun, mai corect şi mai românesc decât este acum? Ok, o să zici, dar va trebui să îmi părăsesc familia pentru a merge într-un război, cum e asta? Da, va trebui, pentru că dacă nu faci asta şansele sunt mari să nu mai ai o familie pe care să o aperi. Îţi permiţi să fii fricos şi nepăsător în faţa a ceea ce se întâmplă chiar lângă graniţele noastre? Atunci, cu siguranţă, suntem pierduţi! Ridici fruntea şi mergi înainte pentru a-ţi apăra ţara? Atunci mai avem o şansă. O şansă să dovedim că românii adevăraţi există şi pot schimba în bine răul care ne ameninţă. Şi nu vorbesc neapărat de pericolul din Est. Mă gândesc şi la luptele interne care macină sufletul românesc şi îl umplu de venin. Şi chiar dacă, părerea mea, războiul care va veni va fi unul „psihologic” şi noi nu va fi nevoie să punem mâna pe arme, cred că e momentul să stăm puţin şi să ne întrebăm sufletul: Te-aş da înapoi la Dumnezeu, din dragoste pentru ţara mea?
Acest articol v-a fost oferit de Aristocrat Boutique
www.aristocratboutique.ro
Fii primul care comentează