Un investitor german a deschis o fabrică de pigmenţi minerali anorganici în comuna Cricău din judeţul Alba. Investiţia se cifrează la peste 1 milion de euro şi a presupus angajarea a aproximativ 20 de persoane. Investitorul este firma Broll Pigments SRL, aflată în proprietatea familiei Broll din Germania. Fabrica produce coloranţi pentru caolină, adică materia primă pentru ceramică şi porţelan. Mai precis, firma produce compuşi anorganici cum ar fi carbură de calciu, siliciu şi carbură de siliciu. Investitorul a primit în luna februarie autorizaţia integrată de mediu din partea Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului Sibiu.
Acest tip de masură este deosebit de important pentru a se asigura noi locuri de muncă în zonă dar şi pentru creşterea competitivităţii, deoarece investitorii aduc de regulă tehnologii competitive şi au deja piaţa de desfacere pentru produsele lor. Politica de atragere a noilor investitori se va face pe baza unor principii de analiză sustenabilă, luându-se în vedere impactul viitor al investiţiei şi din punct de vedere social şi al respectării normelor de mediu.Motorul procesului de relansare economică şi socială îl reprezintă decizia de investiţie in comuna Cricau.
Este cea mai important investiţie derulată în comuna Cricău, aflată la aproximativ 15 kilometri de Alba Iulia. „Această investiţie este benefică pentu bugetul comunei, dar asigură şi câteva locuri de muncă pentru săteni. Cel mai important beneficiu pe care îl aşteptăm de la aceasta este semnalul că aici există un mediu de afaceri primitor şi propice“, a spus Emil Lupşan, primarul comunei.
Nicolae Iacsa, PNL Cricau
Fii primul care comentează