
În ţara noastră, doi copii sunt, în medie, victime ale unei forme de abuz în fiecare oră. Potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţi, doar în primele şase luni ale anului trecut, au fost înregistrate 6.736 astfel de cazuri, dintre care 1.555 s-au soluţionat prin integrarea copiilor în sistemul de plasament de stat sau privat. Numărul este în creştere de la an la an. Comparativ cu aceeaşi perioadă, în 2014 vorbeam despre 6.454 de cazuri, în timp ce în 2013 şi 2012 numărul acestor situaţii cobora sub 6.000. Cele mai frecvente situaţii de încălcare a drepturilor copilului în cadrul familiei sunt neglijarea, abuzul emoţional şi abuzul fizic. Acestora li se adaugă cazurile de exploatare sexuală, prin muncă
sau în vederea comiterii unei infracţiuni, se arată într-un material publicat de gândul.info. În ceea ce priveşte cazurile de abuzuri, neglijare şi exploatare a copiilor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie a publicat o statistică pe regiuni georgrafice, în care conduce regiunea sud-est, adică judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea, cu 1.710 cazuri de abuzuri asupra copiilor. Pe locul al doilea se situează regiunea nord-est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui) cu 1.266 de cazuri, iar pe locul al treilea regiunea centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu) cu 815 situaţii de abuz. Cele mai multe cazuri au fost semnalate şi confirmate în judeţul Constanţa, 835, urmat de Prahova, cu 352 şi Dolj cu 344 de cazuri. La polul opus, se situează judeţele Covasna, Bihor şi Vâlcea, unde s-au înregistrat 8, 16, respectiv 20 de semnalări confimate ale abuzurilor asupra copiilor. Materialul complet, AICI
foto/gândul.info
Fii primul care comentează