Suntem pregătiți să lansăm licitația pentru execuția de lucrări la “Drumul Mănăstirilor”. Precizările lui Marius Hațegan, vicepreședintele CJ Alba

O nouă investiție de anvergură este gata să prindă contur în județul Alba. Este vorba despre reabilitarea Drumului Județean 750 C (Sălciua, Ponor, Râmeț, Valea Mănăstirii, Teiuș). În clipa de față, pot anunța faptul că urmează să organizăm licitația pentru execuția lucrărilor.

Țin să subliniez că este cea mai mare investiție a Consiliului Județean Alba din acest an. Grație acesteia, 40 de kilometri de drum vor fi modernizați complet cu fonduri europene prin intermediul Programului ”Regiunea Centru” 2021-2024.

Reamintesc faptul că ”Drumul Mănăstirilor” pornește de la Sălciua se intersectează cu Transapuseana, la Ponor,ajunge la Râmet, Stremț si se intersectează la Teiuș cu DN 1. Șoseaua va fi lărgită, asfaltată iar cei care își doresc să circule pe aici vor avea la dispoziție inclusiv stații de autobuz și piste de biciclete.

Drumul parcurge una dintre cele mai frumoase zone din județ și chiar din țară. Sunt sigur că peisajele care îți taie respirația, bisericile ori muzeele etnografice vor face din acest loc o destinație preferată de turiști români dar și străini.

Având în vedere lucrările ample, estimez că întreaga investiție va fi finalizată în vara lui 2027. Țin să aduc mulțumiri colegilor mei care fac parte din echipa care pune umărul la acest ambițios proiect. Prin el, județul Alba mai câștigă un punct de atracție, mai câștigă un plus în dezvoltarea câtorva comunități, a transmis Marius Hațegan, vicepreșledintele CJ Alba.

Despre Redacția ProAlba 40110 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*