
Astăzi am verificat 𝗦𝗧𝗔𝗗𝗜𝗨𝗟 𝗣𝗥𝗢𝗜𝗘𝗖𝗧𝗘𝗟𝗢𝗥 𝗗𝗘 𝗜𝗡𝗩𝗘𝗦𝗧𝗜𝗧̗𝗜𝗜 aflate în desfășurare la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Toate aceste lucrări vor contribui la creșterea confortului pacienților și la îmbunătățirea activității medicale:
✅ la noua secţie de Oncologie, radioterapie şi cardiologie intervenţională – investiţie finanţată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu cofinanţarea din partea Consiliului Județean Alba, lucrările se desfăşoară conform graficului;
✅ la secţia de Psihiatrie acuţi, investiţie finanţată, prin intermediul CJ Alba, de către Compania Naţională de Investiţii, lucrările se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie;
✅ la Unitatea de Primiri Urgenţe (existent), investiţie realizată prin intermediul fondurilor europene nerambursabile, cu finanţare derulată tot prin intermediul CJ Alba, lucrările de renovare se preconizează că vor fi finalizate la sfârşitul lunii iulie;
✅ la Secţia Neonatologie, unde finanţarea lucrărilor de renovare şi a dotărilor s-a făcut prin Consiliul Judeţean Alba, lucrările se vor încheia în cursul lunii septembrie.
Continuăm să investim în sănătate și infrastructura medicală, pentru a oferi cele mai bune condiții de tratament locuitorilor județului nostru!, a precizat, luni, Ion Dumitrel, președinte al Consiliului Județean Alba.
Fii primul care comentează