Întâlniri ale locuitorilor din Munții Apuseni cu prefectul și reprezentanții altor instituții

În ultimele două zile, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, alături de reprezentanți ai Instituției Prefectului și ai altor instituții publice deconcentrate din județ au continuat seria întâlnirilor în teritoriu cu locuitorii din zona Munților Apuseni.

Astfel, miercuri, 28 septembrie a.c., alături de conducerile Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Casei Judeţene de Pensii Alba, Inspectoratului Școlar Județean Alba, Gărzii Forestiere Județene Alba și reprezentanți ai Instituției Prefectului, prefectul s-a întâlnit cu cetățeni din comunele Vadu Moților, Poiana Vadului, Gârda de Sus, Scărișoara, Arieșeni, Horea și Albac.

S-au prezentat la audiențe cu probleme specifice: 8 persoane cu probleme legate de pensii pensii, în special pensionarea anticipată; 8 persoane cu probleme legate de cadastru și înregistrarea sistematică și o persoană cu alte probleme sociale. Totodată, împreună cu primarii unităților administrativ teritoriale anterior menționate au fost discutate și probleme legate de distrugerea culturilor agricole de către animalele sălbatice, în special porcii mistreți, iar la Vadu Moților a fost analizată și discutată situația școlii din localitatea Tomuțești, efectuându-se și o deplasare la fața locului.

Seria întâlnirilor a continuat joi, prefectul și reprezentanții instituției pe care o conduce, împreună cu conducerile OCPI și CJP Alba deplasându-se în Zlatna, Bucium, Mogoș și Întregalde, pentru a discuta cu cei interesați probleme specifice instituțiilor prezente. Aici s-au prezentat 18 petenți cu probleme de cadastru, în special înregistrarea sistematică, 10 persoane cu probleme privind pensiile și un petent cu altă problemă socială.

Prefectul Nicolae Albu mulțumește primarilor și celor implicați în organizarea întâlnirilor.

Activități similare vor fi organizate în cursul săptămânii viitoare în alte localități din zona Munților Apuseni.

Despre Redacția ProAlba 31301 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*