În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, 12 aprilie, la Consiliul Județean Alba, și susținută de către vicepreședintele Florin Roman și președintele Ion Dumitrel, s-a anunțat începerea ridicărilor topografice și a probelor geologice pe traseul autostrăzii Sebeş-Turda.
„Vrem să vă anunțăm oficial că, începând de ieri (n.r. joi, 11 aprilie), au început practic să se miște lucrările pe această porțiune de autostradă ” a declarat vicepreședintele Florin Roman.
După încheierea etapei în care se va face studiul de fezabilitate, se va organiza licitația pentru construirea autostrăzii. Licitația se va face până cel târziu în luna august a acestui an. Lucrările vor fi finanțate cu circa 1 miliard de euro. Autostrada va avea o lungime de aproximativ 74 de km.
„Vrem să începem să vă facem o prezentare pentru că avem confirmarea că păstrăm în proporție de peste 95%, în condițiile în care proiectul este făcut de același proiectant care a făcut sp-ul pentru drumul expres și care în prealabil și-a
făcut ridicările topo și geo. Vom putea merge mult mai ușor în avea un proiect, avem deja finanțarea prin POS Transport în proporție de 85% finanțare nerambursabilă și 15% contribuția Guvernului României.” a mai adăugat Roman.
La finele licitației se va demara faza exproprierilor, în care cetățenii care au terenuri pe acest tronson de drum, și mai exact Sebeș – Alba Iulia – Oiejdea – Teiuș – Aiud – Miraslău – Unirea – Dumbrava, vor primi înștiințări privind sumele pe care le vor primi pentru proprietățile pe care va fi contruită autostrada.

Fii primul care comentează