Din nou, pe șantiere. Pe drumul județean Săliștea-Vinerea s-a turnat asfalt pe 80% din lungimea totală de 5 kilometri. La podul de peste râul Mureș de la Vințu de Jos lucrările vor fi finalizate în luna august.Drumul județean 107 K, de la Roica la Întregalde, e finalizat în ceea ce privește partea de asfalt, iar acum se lucrează la cele patru poduri. Drumul județean Mihalț (haltă)-Zărieș-Capud-Pețelca este și el în grafic: a fost finalizat stratul de balast, urmează stratul de piatra spartă, transmite Marius Hațegan, vicepreședintele CJ Alba.






Fii primul care comentează