Biserica Ortodoxă din Teleac a găzduit, duminică seara, o impresionantă seară de colinde organizată de Primăria comunei Ciugud. Locașul de cult a fost neîncăpător pentru acest eveniment de suflet, prin care s-a demonstrat cât de important este să păstrăm și să valorificăm tradițiile populare.
Grupuri de colindători, de la cei mai mici până la cei mai mari, din Teleac, Totoi, Hăpria, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Liceul de Arte Regina Maria, Ansamblul Doina Mureşului din Ciugud, dar şi artişti consacraţi precum Nicolae şi Georgeta Plută, Roxana Reche, Cătălin Haşa şi grupul instrumental condus de Alexandru Pal i-au încântat pe cei prezenţi cu colindele lor, vestind Naşterea Domnului Iisus Hristos.
”Organizarea acestei seri de colinde la biserica din Teleac este încă o mare bucurie pentru noi după ce în vara acestui an a fost oficiată prima Sfânta Liturghie în acest locaș de cult. Colindele înseamnă bucurie prin atmosfera care se creează și transmit tuturor o stare aparte, îţi dă o satisfacţie şi o mulţumire interioară, ceva ce nu poţi să explici, îl simţi pur şi simplu. În cântecul străvechi al colindelor se bucură tot sufletul, oricât de întristat ar fi. De aceea, bucuria colindelor pătrunde nu numai în sufletele celor care le primesc, ci şi în sufletele celor care colindă” a declarat primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian.
La final colindătorii și cei prezenți au fost serviți cu cozonac, vin și ceai cald.

Fii primul care comentează