Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba sprijină programul „Şcoala altfel”, derulat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin intermediul Inspectoratului Școlar al județului Alba, în perioada 2-6 aprilie 2012.
Personalul subunităţilor de la I.S.U. Alba a început săptămâna în forţă, cu o serie de exerciţii demonstrative. Elevii prezenţi au primit informaţii detaliate, adecvate vârstei şi nivelului lor de cunoştinţe, despre performanţele autospecialelor, tipurile de misiuni la care participă, categoriile de substanţe de stingere şi folosirea lor. Atracţia a fost, de departe, „o tură” cu ambulanţa SMURD, cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune. Copiii au vizitat, pe rând, interiorul ambulanţei, unde li s-a explicat din partea paramedicilor care o deservesc, rolul şi amplasarea echipamentelor de salvare, apoi au avut ocazia să folosească, din mers, staţia de amplificare. Alte „echipe” de mici pompieri au folosit furtunurile cu apă ale autospecialelor pentru stingerea unor incendii imaginare.
De-a lungul celor cinci zile, peste 500 de elevi vor trece pragul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba şi al subunităților subordonate, având ocazia să afle cât mai multe lucruri despre tehnica de intervenție folosită de către pompierii militari pe timpul unor situații de urgență.
Tot în intervalul 2 şi 6 aprilie, personalul I.S.U. Alba – Inspecţia de Prevenire va prezinta teme pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă în şcolile care au solicitat introducerea acestei activităţi în program.
Fii primul care comentează