Garda Romană de la Apulum a participat la Festivalul Roman de la Călugăreni (jud. Mureş), un festival de reconstituire istorică care a fost organizat sâmbăta aceasta. Demonstraţiile şi prezentările de armament şi tehnică militară romană, realizate de voluntarii care compun Legiunea a XIII-a Gemina, au reprezentat partea cea mai spectaculoasă a evenimentului. De asemenea, importantele obiective arheologice romane care se găsesc la Alba Iulia, un oraş care se întinde peste anticul Apulum, au fost şi ele prezentate. De fapt, această participare face parte dintr-un proiect de promovare a patrimoniului roman de care dispune Alba Iulia, un proiect susţinut de Societatea de Transport Public Alba Iulia (S.T.P.), S.C. Elit S.R.L. şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.







Fii primul care comentează