Expozitie inchinata modei la Muzeul National al Unirii din Alba Iulia

Ziua Internaţională a Femeii o întâmpinăm, anul acesta, cu o expoziţie închinată modei vestimentare feminine care, sperăm, să aducă bucurie tuturor. Este felul nostru de a spune „La mulţi ani!” femeii, de a ne arăta preţuirea şi dragostea pentru mamele, bunicile, soţiile, fiicele, surorile noastre.

Titlul expoziţiei: Desfaceri ale timpului. Un secol de modă în imagini de epocă (1840-1947). De ce un asemenea generic pentru o expoziţie şi pentru un album? Pe de o parte, pentru că haina este un produs des făcut pentru a răspunde unor nevoi ale omului în general, ale femeii în special, pe de alta, fiindcă argumentele în prezentarea unui secol de modă sunt imagini care vin din trecut, desfaceri ale unor colecţii.

În expoziţie sunt prezentate materiale inedite din colecţiile muzeului albaiulian, deosebite reviste şi albume de modă din colecţii particulare şi o remarcabilă colecţie privată de carte poştală ilustrată cu imaginile starurilor din cinematografia europeană şi americană ale perioadei interbelice.

Imaginile sunt o mărturie a transformărilor pe care societatea le-a cunoscut în perioada 1840-1947 sub impactul Revoluţiei Industriale şi al marilor progrese ale ştiinţei, al confruntărilor militare şi al derapajelor de natură economică, modificări care se reflectă şi la nivelul modului de a gândi şi al felului în care femeia a reuşit să-şi depăşească angoasele schimbându-şi comportamentul şi, nu în ultimul rând, costumul, fără a renunţa la atuurile feminităţii.

Întregul material ilustrativ oferă, mai întâi, plăcerea de a privi şi plăcerea documentării, mai apoi, bucuria şi şansa de a înţelege fiecare epocă şi moda vestimentară specifică timpului şi, în cele din urmă, posibilitatea, de ce nu, a alegerii. Pentru că o femeie atrăgătoare este aceea care a reuşit să îşi descopere propriul stil, propria eleganţă, o femeie care alege cunoscându-se, îndrăznind să fie ea însăşi, să rămână femeie.

Ionela Simona Mircea

поисковики оптимизациявзломать майл ру онлайн

Despre Redacția ProAlba 40606 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*