Emil Popescu, viceprimar: Primăria Alba Iulia nu va permite niciunei firme să își bată joc de oraș și de albaiulieni!

Disciplina în Construcții, structură a Poliției Locale, a amendat, săptămâna trecută, o companie de gaze care iși desfașoară activitatea pe raza municipiului. Au fost date trei amenzi, în valoare totală de 34.000 lei, deoarece firma a executat lucrări la rețeaua de gaze pe două străzi din oraș, strada Dr. Aurel Lazăr și strada Fântânelelor, iar trotuarul nu a fost adus la starea inițială, așa cum era prevăzut în acordul de administrator drum.

De asemenea, pe strada Ioan Buteanu, firma a început o lucrare, pe care, mai apoi, a abandonat-o, iar strada a rămas nepracticabilă.

Doresc să transmit tuturor firmelor care au o relație contractuală cu Primăria Municipiului Alba Iulia sau execută lucrări pe raza orașului, faptul că nu vom accepta lucrări prost executate, nu vom recepționa astfel de lucrări și nu vom ezita nici o secundă în a aplica amenzi.

Nu suntem adepții soluțiilor extreme, dar TOATĂ LUMEA trebuie să înțeleagă un fapt esențial: domeniul public este al tuturor albaiulienilor, iar noi, ca și administrație, avem datoria de a reprezenta interesele locuitorilor orașului nostru.

Ca urmare cerem un lucru de bun simț: așa cum Primăria a plătit mereu la timp serviciile către firmele cu care avem contracte, dorim ca și partenerii contractuali să respecte proprietatea publică, obligațiile asumate, dar mai ales să-i respecte pe albaiulieni, a transmis Emil Popescu, viceprimar al municipiului Alba Iulia.

Despre Redacția ProAlba 30750 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*