
Este incredibil cât de mult poate fi influenţat subconştientul nostru de forţa sugestiei! Şi întrucât mintea subconştientă este cea care controlează corpul nostru şi întreaga viaţă, prin intermediul sugestiei putem avea parte de o mulţime de întâmplări – unele plăcute, altele extrem de neplăcute.
Multă lume a auzit de efectul placebo. În cadrul unui experiment medical, ţi se dă un medicament despre care ţi se spune că este foarte eficient – de pildă ca pansament gastric. Din 100 de voluntari pe care se testează medicamentul, aproximativ 50 constată ăntr-adevăr că au scapat de durerea de stomac. Dar – surpriză ! Aşa-zisul medicament este de fapt o bobiţă de zahăr acoperită de un inveliş albastru. El nu conţine nimic altceva decât zahăr. Şi atunci, ce anume i-a vindecat pe cei 50 de voluntari?
Forţa sugestiei. Li s-a spus că se vor face bine, au fost convinşi că se vor face bine şi s-au făcut bine. În fapt, subconştientul lor a fost convins de eficienţa medicamentului şi a dat organismului comenzile necesare pentru a se face bine. Tot ceea ce mintea noastră crede, poate realiza.
Mult mai puţini au auzit de efectul nocebo. În cadrul unui experiment similar, ţi se dă o pastilă despre care eşti avertizat că îţi va face rău – de pildă crampe stomacale. De data aceasta, numărul celor ce se plâng de dureri la stomac este însă de 90 ! Evident era aceeaşi pastilă inofensivă de zahăr. Se constată însă că forţa sugestiei negative este mult mai mare decât a sugestiei pozitive.
Lucrul acesta trebuie să ne dea de gândit. Suntem expuşi zilnic, oră de oră, unei adevărate avalanşe de mesaje negative, în primul rând prin presă. Inundaţii, cutremure, avioane prabuşite, crime, violuri, preţuri care cresc, bârfe răutacioase ale colegilor, accidente de maşina etc… etc.
Aceste mesaje cu puternică valoare emoţională lucreaza fără să ne dăm seama asupra subconştientului nostru. Iar rezultatul este că ne merge prost fără să ştim de ce. Suntem deprimaţi, ne pierdem încrederea într-o viaţa mai bună, ne aşteptam să ni se întâmple ce e mai rau. Şi, de obicei, la ce te aştepţi, aşa se întâmplă. Dăm vina pe ursită, pe guvern, pe socri, pe colegi, fără să observam că, de fapt răul este în noi. Că l-am lasat să pătrundă în mintea noastră ori de câte ori a vrut, fără să realizăm că traim în casă cu un duşman.
Gata! Puneţi piciorul în prag! Începând de astăzi închideţi uşile pentru aceşti musafiri periculoşi. Evitaţi să mai urmariţi jurnalele cu ştiri negative. Schimbaţi postul pe altceva. În fond aveţi 25 – 30 – 40 de canale prin firma de cablu. Urmariţi emisiunile educative şi cele care să vă refacă starea optimistă. Muzica, divertisment, Mr.Bean.
Evitaţi persoanele negative, cele care permanent se vaietă, critică şi condamna. Daca aşa sunt colegii de serviciu sau, mai rău, şeful dumneavoastră, gândiţi-vă foarte serios să vă căutaţi un alt loc de muncă. Altfel, ramânând alături de ei, riscaţi să vă condamnaţi la o viaţa de eşec şi frustrare.
Asociaţi-va cu persoane pozitive, optimiste, orientate spre succes. Daca vreţi să aveţi o viaţa de succes, trebuie să staţi cât mai mult în preajma unor oameni de succes. Învăţaţi de la ei, gândiţi ca ei, acţionaţi ca ei.
Folosiţi permanent forţa sugestiei pozitive citind cărţi motivaţionale sau biografii ale oamenilor de succes, ascultând casete şi CD-uri motivaţionale, participând la cursuri şi seminarii despre succes, urmărind emisiuni radio şi Tv cu oameni de succes.
Pe scurt, folosiţi la maximum forţa sugestiei pozitive şi reduceţi la minim forţa sugestiei negative. Preluaţi controlul tuturor elementelor de sugestie din preajma dumneavoastră şi folosiţi-le pentru a vă atinge obiectivele.
Vă sugerez un mic exerciţiu pe care să-l faceţi zilnic. Timp de două săptămâni:
1) nu vă mai plângeţi de nimic, nici în sinea dumneavoastră, nici faţă de alţii
2) nu mai urmăriţi jurnalele de ştiri la TV.
3) nu ascultaţi văicărelile celor din preajmă, cereţi-le să schimbe subiectul.
Dacă aveţi răbdarea să faceţi acest exerciţiu, veţi observa că perspectiva asupra vieţii vi se va schimba.
sursa: http://active.info.ms/
„Tot ceea ce mintea noastră crede, poate realiza.”
Într-o primă etapă a înțelegerii de sine, propoziția de mai sus este corectă și reprezintă, în profunzimea sa, foarte multe. În evoluția ta spre o minte luminată ( Subconștientul EdEx ) și regăsirea sufletului ( Subconștientul Spiritual ) sunt necesare noi cunoașteri, tandemul Educație – Experiență, care te vor duce la o cuprindere a vieții prin tine ca întreg – trup, minte și suflet.
„Se constată însă că forţa sugestiei negative este mult mai mare decât a sugestiei pozitive.
…
Aceste mesaje cu puternică valoare emoţională lucreaza fără să ne dăm seama asupra subconştientului nostru. Iar rezultatul este că ne merge prost fără să ştim de ce. Suntem deprimaţi, ne pierdem încrederea într-o viaţa mai bună, ne aşteptam să ni se întâmple ce e mai rau. Şi, de obicei, la ce te aştepţi, aşa se întâmplă. Dăm vina pe ursită, pe guvern, pe socri, pe colegi, fără să observam că, de fapt răul este în noi. Că l-am lasat să pătrundă în mintea noastră ori de câte ori a vrut, fără să realizăm că traim în casă cu un duşman.”
Frazele de mai sus sunt excelente. Transmit un început de mesaj, de cunoaștere. Primești, apoi, și bune îndrumări de acțiune, de trăire.
Este important să înțelegi, că de zeci de ani, în România, se promovează prea puțin o educația privind cunoașterea de sine, de înțelegere a Ființei Umane prin trup, minte și suflet. Faptul că 90% au reacționat și au luat în brațe răul, manifestarea vicioasă, este datorat evoluției noastre prin Atitudinea Ego, cu cele patru puncte cardinale Ego, manifestările: vicioasă, negativă, distructivă și inconstantă. Trebuie să ajungi să înțelegi ce este cu această atitudine, cu aceste manifestări, în opoziție cu Atitudinea Ființa și cele patru puncte cardinale Ființa, manifestările: virtuoasă, pozitivă, constructivă și constantă. Structura Ființei Umane, precum și Structura Atitudinii și Structura Gândirii, reprezintă pași de cunoaștere foarte importanți pentru schimbarea ta extraordinară și minunată. Diversele exemple date și o serie de alte, care s-au întâmplat și sunt menționate într-o mulțime întreagă de articole și în cărți foarte valoroase, au înțelegere cu adevărat, când este transmisă educația minimă, alfabetul cunoașterii de sine. Această vastitate se numește Dezvoltarea Personală. Ajungi la ea, prin ceea ce se numește, în termeni mai noi pe piața noastră: Life Coaching și Business Coaching. Din păcate, sunt foarte puține persoane, traineri și coachi, care să fi atins un nivel de înțelegere de către ei înșiși a fenomenului, a acestor adevărate minunății. Piața este invadată de multă non valoare și în acest domeniu capital pentru saltul românului din nebunia în care se află.
Dușmanul tău ești tu însuți prin Ego-ul tău, prin mintea ta întunecată. Înțelege să trăiești în prezent, să fii în clipa de acum. Doar așa vei putea acumula cu adevărat. FII! Frică. Iubire. Iubire!
Radu , cum ai putea cuantifica aca mult trambitata experienta ?Cum ar putea afla cineva dispus sa-si antreneze creierul in cine poate avea incredere si in cine nu ?Nu seamana aceasta promovare cu ceea ce fac sectele religioase ?De ce nu este suficienta educatia si experienta de viata pe care le autodobandeste cineva prin proprie initiativa ?Un astfel de sistem functioneaza pentru intiparirea anumitor tipare comportamentale si justificative pentru succesul intr-o afacere de tip MLM, dar cine imi garanteaza mie o dezvoltare de tip multilateral in asa fel ca eu, prapaditul sa ies din gloata, sa fiu un bun orator, sa obtin rezultate financiare excelente, sa dobandesc o cultura generala solida , sa-mi depasesc profesorul, sau antrenorul, cum vrei sa-i zici.Mie toata treaba asta imi seamana cu un antrenor de fitness, specializat intr-un anumit stil de performanta si care incearca sa te aduca cel putin la un nivel similar cu al lui. Cum disting eu ca merita sa am un asemenea antrenor ?
Radu , cum ai putea cuantifica acea mult trambitata experienta ?Cum ar putea afla cineva dispus sa-si antreneze creierul in cine poate avea incredere si in cine nu ? De ce nu este suficienta educatia si experienta de viata pe care le autodobandeste cineva prin proprie initiativa ?Un astfel de sistem functioneaza pentru intiparirea anumitor tipare comportamentale si justificative pentru succesul intr-o afacere de tip MLM, dar cine imi garanteaza mie o dezvoltare de tip multilateral in asa fel ca eu, prapaditul sa ies din gloata, sa fiu un bun orator, sa obtin rezultate financiare excelente, sa dobandesc o cultura generala solida , sa-mi depasesc profesorul, sau antrenorul, cum vrei sa-i zici.Mie toata treaba asta imi seamana cu un antrenor de fitness, specializat intr-un anumit stil de performanta si care incearca sa te aduca cel putin la un nivel similar cu al lui. Cum disting eu ca merita sa am un asemenea antrenor ?
Dragă prietene,
Este o situație deosebită, și în același timp normală, aceasta pe care ai declanșat-o prin cele două comentarii ale tale. Legat de mine, țin să-ți precizez că ceea ce sunt acum, din punct de vedere a evoluției pentru cunoașterea de sine, prin întregul dat de trup, minte și suflet, este munca, acumularea personală. Educația și experiența, cele de acum, înseamnă opt ani de existență și trăire. Aceasta se traduce prin sute de cărți ale unor mari personalități, citite de două și de trei ori, înțelese și reînțelese. Experiența este imensă cu mine însumi și în același timp cu toți cei cu care am avut legătură, am legătură și voi avea legătură, atâta timp cât sunt fizic pe aceste meleaguri. Eu nu-mi permit, deși o mai fac uneori, să dau verdicte față de cineva sau ceva. Nu pun etichete indiferent cum sunt ele. Am învățat să trăiesc clipa, să fiu în prezent. Nici o secundă trecută, nici o persoană sau o situație peste care a trecut fie și doar o clipă nu rămân identice. Cele două păreri scrise negru pe alb, iată un exemplu, diferă de la un minut la altul. Ele exprimă schimbarea gândirii tale de la o clipă la alta. Iată un bun exemplu pentru a te pleca cu mintea, nu cu creierul, spre înțelegere. De când nu ne-am mai exprimat părerile amândoi ne-am schimbat de mai multe ori. Am adăugat noi experiențe de viață, dar și cunoaștere prin ceea ce am mai citit. În imensa majoritate, oamenii dau un verdict față de o persoană sau alta și așa rămâne foarte mult timp sau chiar pe veci. Chiar și cei care se schimbă mai puțin, mai greu, din neînțelegere de sine, lipsă de educație, de autoeducație, din nepriceperea necesității analizei și evaluării experiențelor de viață, datorită existenței lor prin trecut și ne trăirii clipei de acum, au la îndemână primul pas. Și aceasta este minunat! Nu pot fi asimilat cu un antrenor de fitness sau cu vreun alt meseriaș, care vor să impună ceva. Eu sunt lângă cei care își doresc schimbarea, fie că sunt conștienți sau nu. Aceasta înseamnă că sunt lângă toți. Iată, încă un aspect al vieții la fel de minunat! Fiecare este unic și nerepetabil. Nu ajut oamenii să devină copii ale cuiva. Eu mă arăt pe mine așa cum sunt și fiecare, cu siguranță, își va construi propriul drum. Astfel, află că nu este ceea ce crede el despre el, ceea ce crede despre altcineva sau despre altceva. Ca o concluzie, nu sunt prin MLM, prin asemănări cu viața dintr-o sectă religioasă. Îmi utilizez mintea și sufletul, și nu îmi antrenez creierul. Acumularea despre ceea ce înseamnă fiecare, se poate face și este absolut necesar să se realizeze prin educație organizată, dar și prin autoeducație neîntrerupte. Acestea, le realizez pentru că am conștientizat valoarea lor și nu pentru a fi cel mai bun într-un fel sau altul. Am ajuns să știu, apoi să pricep, în a treia fază să cred și în final să fiu convins că este minunat pentru mine, apoi și pentru cei apropiați, defapt pentru toți și tot ce mă înconjoară, să trăiesc, să fiu virtuos și nu vicios, să fiu pozitiv și nu cu manifestare negativă, să fiu constructiv și creativ și nu distructiv și conflictual, să fiu constant și nu inconstant. Am ajuns să pătrund în nelimitarea mentală și spirituală. M-am întâlnit cu Dumnezeu din punct de vedere religios, m-am întâlnit cu Inteligența Divină Universală din punct de vedere spiritual. M-am regăsit pe mine, m-am intersectat cu tine!
Da , ati raspuns foarte frumos de data aceasta .As vrea sa spun de fapt ca dintre noi doi eu sunt cel mai umil. Ceea ce faceti trebuie cumva popularizat si sincer as vrea sa va ajut. Ce cred eu ca trebuie facut este sa adaptam discursul teoretic al autorilor occidentali pe acest subiect la specificul educational,comportamental si psihologic local.Cred ca este o mare diferenta, e nevoie insa de asa ceva.Succes si sa va intersectati’ cu cat mai multi !
Vă mulțumesc mult de tot! Mi-ați făcut o mare bucurie! Vă aștept cu plăcere la o cafea de viață!