
O patrulă de jandarmerie a surprins sâmbătă, 10 noiembrie, doi cetăţeni care sustrăseseră mai multe bunuri dintr-un chioşc alimentar situat în cartierul Mihail Kogălniceanu din municipiul Sebeş.
Aflat în misiune de patrulare în cartierul amintit, în jurul orei 03.00, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat de urgenţă spre un loc de unde se auzise un zgomot ce părea produs de spargerea unui geam. În scurt timp jandarmii au observat că fereastra unui chioşc alimentar era spartă, iar în incinta acestuia au depistat două persoane care sustrăgeau diverse bunuri. La vederea jandarmilor suspecţii au fugit, unul fiind prins imediat, iar în baza spuselor acestuia a fost repede identificat şi cel de-al doilea. Suspecţii se numesc P.C. şi E.R., domiciliază în Sebeş, iar pe numele lor poliţia va continua cercetările, fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi distrugere.
Fii primul care comentează