Documentele Unirii, „vedetele” muzeului din Alba Iulia in luna decembrie

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia propune pentru luna decembrie, în cadrul manifestării expoziționale „Exponatul lunii”, Documentele Unirii. Este vorba aproape 6.000 documente originale, toate clasate în categoria Tezaur a Patrimoniului Cultural Naţional al României. Ele reprezintă cea mai mare şi valoroasă colecţie de documente ale Unirii Transilvaniei cu România de la 1 Decembrie 1918, fiind între cele mai valoroase piese aflate în patrimoniul muzeului albaiulian. Au fost donate în anul 1929, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Marea Unire, de Asociaţia ASTRA. Între ele se găsesc şi celebrele credenţionale cu numele celor 1228 de delegaţilor prezenţi de pe tot cuprinsul Transilvaniei la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Vernisarea oficială va avea loc miercuri, 5 decembrie 2012, ora 11, la Sala Unirii. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*