Vremurile în care principiile de viață sănătoase erau un etalon, idiferent de nivel, au apus de mulți ani. Locul acestora a fost luat de alte principii si scopuri în care viata se poate derula doar după un dicton ieftin și la modă: CARE PE CARE! Actual, suntem uneori „obligați să ne ghidăm” după anumite norme ce sunt axate pe traiectorii nefirești, în care ne complacem de mai multă vreme,în mod colectiv cu toții. „Moda acestor vremuri” se bazeaza în principal, pe lipsa de bun simț, pe dezordine si haos economic, pe manevre ieftine de manipulare populară, facută în scopul creerii unor stări de fapt și de drept, bazate pe încalcarea legii și propovăduirea unor interese personale ori de grup, în detrimentul cetățeanului.
Nu trebuie să ne mai mire absolut nimic pentru că și noi cei mulți suntem oarecum vinovați de tot ceea ce ni se întâmplă. Au trecut alegerile din 10 iunie și rezultatul este cel care ne dă poate un „barometru” pentru alegerile parlamentare din toamnă. La nivel național era de așteptat ca USL(ca si constructie politică formată din mai multe partide) să cîștige detașat. Chiar s-a întâmplat!
Votul din 10 iunie a fost unul politic, împotriva PDL, dar și unul aiuristic, dacă ne gândim la ce se poate face în politica românească cu un….. „televizor”. Să sperăm că la parlamentare cetățeanul o să gândească mult mai matur și mai responsabil, având în vedere ceea ce se întâmplă zi de zi în viața noastră. Un lucru este cert: că nu vom trăi nici mai bine și nici mai liniștiți ori sănătoși! De ce? Simplu! Au cam plecat toți doctori buni și pregătiți din România! Și când mă refer la doctori, o spun la modul mai….popular, adică la medici. Așa cum o spune un om simplu de la țară. Nenea Gheorghe știe de Dom’ Doctor, medic la dispensarul satesc!
Pentru omul simplu nu prea are importanță de ce Ionescu ori Popescu, senatorul ori alt politician își zice așa! DA! Au plecat mulți doctori, adevărați și meseriași, indiferent de domeniul lor de activitate deoarece nu era loc pentru mulți dintre ei în această țară. Sau mai bine zis nu au mai răbdat umulința la care au fost supuși!
Locul acestora a fost repede ocupat de alții! Din păcate de unii care sunt „falși” adică de „băieții răi” care cred că aici în România se poate cumpăra absolut orice cu bani. Se poate face orice, se poate cumpăra orice:mai puțin inteligența!
Am ajuns unde am ajuns, datorită unui sistem care a fost fals și mincinos de la bun început. Nu poate fi un exemplu pozitiv pentru nimeni, un lider politic asupra căruia planează suspiciunea că, are un anumit titlu academic, dobândit prin furt al dreptului de proprietate intelectuală.
Dar iată că aceste „furăciuni” există la cel mai înalt nivel, dacă e să ne gândim doar la ultimele evenimente interne. În mai puțin de 2 luni, mai mulți miniștri din cabinetul Ponta au fost demiși ori revocați din funcții, tocmai pentru aceste lucruri. Adică, uite „doctorul, nu e doctoril.” Mare rușine! Nici nu trebuie să ne mai gândim că acest lucru mai reprezintă ceva ce poate ține de un anumit minim de bun-simț, pentru că la noi e ca la nimeni.

Bravo, d-le Milaciu