Deputatul Cornel-George Comşa cere Guvernului urgentarea reformării sistemului unitar de pensii

comsaÎNTREBARE

Adresată: Doamnei Ministru Rovana Plumb, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

De către: Deputat independent de Alba, Cornel-George Comşa.

Obiectul întrebării: Necesitatea reformării sistemului unitar de pensii.

Stimată doamnă ministru,

Cunoaşteţi, fără îndoială, situaţia delicată în care se află în prezent România din punctul de vedere al raportului dintre numărul de salariaţi şi numărul de pensionari. Chiar şi organismele internaţionale de profil au subliniat că, în cazul în care deficitul existent se va adânci, nu peste mulţi ani România nu va mai putea face faţă plăţii pensiilor, deoarece ar exista riscul ca un salariat să susţină un număr de nouă pensionari, fapt ce ar fi extrem de periculos pentru bugetul destinat persoanelor în vârstă.

În acest context, ONG-urile şi reprezentanţii autorităţilor şi ai societăţii civile, au început să caute soluţii în vederea găsirii unor alternative viabile privind reforma sistemului de pensii din România. De asemenea, specialiştii susţin că avem nevoie de dezbateri mult mai ample referitoare la reforma sistemului de pensii, un proces care ne interesează deopotrivă pe noi, dar şi generaţiile viitoare. Consider că viitorul sistemului de pensii nu trebuie să preocupe exclusiv pe actualii guvernanţi, ci avem nevoie de viziune şi responsabilitate politică pe termen lung pentru a decide soarta a milioane de români.

Există cel puţin două provocări cu care Guvernul trebuie să opereze într-un eventual proces de reformă a pensiilor, respectiv iminenţa intrării în colaps a sistemului de pensii, precum şi vulnerabilitatea accentuată a pensionarilor, în raport cu celelalte categorii de cetăţeni ai României.

Având în vedere această provocare extrem de dificilă, vă întreb respectuos doamnă ministru:

  1. Care este în prezent raportul real între numărul angajaţilor şi cel al pensionarilor din România?
  2. Pe fondul plecării masive a tinerilor în străinătate, cum se prezintă balanţa salariaţi-pensionari în judeţul Alba?
  3. Care este strategia Ministerului Muncii în vederea evitării unui posibil colaps al sistemului autohton de pensii?

Solicit răspuns scris.

Deputat independent de Alba,

Cornel-George COMŞA

Despre Redacția ProAlba 31360 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*