Cu trupul, spre trăirea MAC – MAC!

cormosStarea ta fizică și de sănătate te satisface!?!  Cei tineri, cu o vârstă undeva până în 40-45 ani, nu sunt interesați de subiect, nu au probleme! Este tocmai perioada când acumulăm din greu stările de boală, durere și neputință. Nu uita! Privește în jur la părinți, rude, prieteni colegi, la necunoscutul de pe stradă! Sunt peste tot cu o încovoiere a trupului, a minții, a neputinței! Te-ai speriat? Te-ai îngrozit? Este o mare problemă? De fapt, sunt cu mult mai multe! Vrei să-ți transformi problemele în soluții? Dacă dai din cap afirmativ, înseamnă că ai înțeles, că ai nevoie, ca și mine și ca și oricine, de informație, Educație și Experiență adevărate!  Sunt trei aspecte foarte importante. Dar înainte, trebuie să înveți să faci MAC! Adică să îți folosești Mintea, să înțelegi ce înseamnă Alimentația și să ai pentru acestea Credința absolut necesară pentru a da iubire trupului tău și să fii un întreg, Ființă Umană! Este dur, dar în același timp foarte adevărat! Expresiile: mănânci ca un porc; când bei ești o sugativă ordinară; duhnești ca un furnal, sunt foarte adevărate. Zeci de ani de comunism, sute de ani de concepții greșite față de ce înseamnă alimentația, hrana de zi cu zi, în special în perioada secolelor XIX și XX, ale revoluției industriale au dus la o adevărată acțiune criminală asupra omului prin ceea ce mâncăm și nu numai.  De ce te tentează harachiri? Ce este cu această trăire MAC – MAC!?! Cuvântul Mintea, în această concepție privind trăirea, reprezintă capacitatea, puterea de a privi viața, entitatea ta numită Corpul Fizic, printr-o viziune profundă datorată unui nivel ridicat de Educație și Experiență de viață. Este vorba de cunoașterea de sine, în care trupul nu este privit doar prin ce ai învățat prin memorare la școală, ci prin înțelegerea faptului că ești și cu un Computer BIO, format din: creier, măduva spinării, sistemul nervos central și periferic. Iar organele prin care tu conștientizezi lumea, prin ceea ce sunt cele cinci simțuri senzitive, fizice, împreună cu computerul tău, constituie un ansamblu fizic, o entitate materială, de care se folosește entitatea non fizică, mintea. Pare alambicat pentru că tu, noi, am fost învățați să știm, și mai puțin să pricepem. Este absolut necesar să treci de la o înțelegere izolată a funcționării, la una duală și apoi întregirea prin cunoașterea trăirii tale ca un întreg dat de: Trup, Minte și Suflet. Ajungem să înțelegem, pas cu pas, că mintea rudimentară este schiloadă din ignoranță și  cu Ego-ul tău, hai să-i spunem un apendice inflamat al minții, te duc încet, dar sigur, la pierzanie. Stresul este partenerul tău de viață, o dihanie cu coasă! Este crud, dar de ce oare nu mâncăm crud!?! Cuvântul Alimentația, și el, în această concepție privind trăirea, este o mare problemă și noi românii avem o puternică incultură în aceste sens. Știu că deranjează cuvintele mele, am trecut prin așa ceva și am trăit multe experiențe triste până să ajung să cuprind la un nivel matur acest aspect. Alimentația, ceea ce mănânci, nu reprezintă nici “trăiesc ca să mănânc”, nici „mănânc ca să trăiesc”. Nu este constituită nici din numeroasele și înnebunitoarele diete pentru slăbire și nu-i dau viață nici vegetarienii sau adepții dogmatici ai pastilelor cu vitamine și minerale, rezultate mai puțin din vegetale, dar din belșug cu compuși chimici de sinteză din fabrici și uzine! Industria alimentară, farmaceutică și chimică au devenit un conglomerat foarte periculos, care prosperă pe spinarea ignoranței, prostiei și chiar a tâmpeniei! Prea puțini se mai respectă, mănâncă ceea ce produc! Importantă este cunoașterea a ceea ce înseamnă hrana într-o stare de boală, dar și ca prevenție, mod de a fi. Este esențial să înțelegi diferența dintre adepții alimentației vegetariene și cei cu conceptul de a consuma vegetale: legume, fructe, semințe, sucuri stoarse proaspăt, sub formă crudă. De a ști și pricepe ce reprezintă carbohidrații, proteinele și enzimele, sau făina albă, sarea și zahărul. Ce pot să-ți aducă produsele animale și ce înseamnă prepararea termică a acestora. Ce procente să fie în alimentația ta din produsele vegetale și animale. Dă hrană Minții și Trupului și atunci credința ta, Sufletul, este cireașa din coșul cu crudități! Cuvântul Credința, în această cuprindere privind trăirea, reprezintă Sufletul, care devine manifest prin luminarea ta, înțelegerea lumii mentale – mintea și a lumii materiale – trupul, ambele într-o relație deosebită și profundă. În acest expozeu, materialul este dat de ceea ce este extrem de important, alimentația și tot ce reprezintă ea. Valențele înțelegerii minții și alimentației sunt întregite prin eliberarea și manifestarea sufletului.  Astfel se naște iubirea a tot ceea ce înseamnă viața, și atât! Este minunat dacă te pricepi să măcăi! Mintea este bogată, alimentația devine curată și credința dă condimentul necesar! Ai devenit o Ființă Umană! Ai har! Pe curând!

Dumitru Radu Cormoș – Dumidalba

Despre Redacția ProAlba 30750 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*