Amfiteatrul A4 al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a găzduit, joi, 17 iunie 2021, lansarea oficială a Ghidului Incluziunii Școlare, proiect al echipei formată din membri ai Consiliului Județean al Elevilor Alba. Nucleul proiectului este format din elevii Florin-Alexandru Popa, Natalia Nicolae, elevi ai Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” și Medeea Farcaș, coordonați de Katharina-Gabriela Țîntea, cele două fiind eleve ale Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan”. La această lansare au fost prezenți președinți ai consiliilor școlare ale elevilor din județ. De asemenea, au participat și domnul primar Gabriel Pleșa, reprezentanți ai Universității „1 Decembrie 1918”, ai Fundației Comunitare Alba, ai sponsorilor acestora, precum și membri ai organizației Rotary Club Alba Iulia.
Proiectul este finanţat de Fundaţia Comunitară Alba prin programul YouthBank.
Programul are ca parteneri principali Municipiul Alba Iulia, Ancău Company, Apa CTTA și Porterom, ca susținători Casa de Cultură a Studenților, GIRO, Deko Team Design, Marani Star și Vair Auto Ro, iar ca parteneri logistici Tipo-Rex, Societatea de Transport Public și Impact Design. Organizația gazdă a proiectului este Rotary Club Alba Iulia.
Ghidul creat și lansat de echipa CJE Alba urmărește să expună pe înțelesul elevilor idei ca necesitatea conturării unui mediu școlar incluziv, mai prietenos pentru cei implicați în actul educațional. Totodată, prin lansarea acestui material, echipa proiectului dorește să scoată în evidență prezența în școli a unor fenomene negative precum bullying-ul și discriminarea, impactul pe care acestea îl au asupra tinerilor, precum și o serie de soluții care să vină în sprijinul celor care sunt martori sau victime ale unor fenomene de acest gen. Consiliul Județean al Elevilor Alba urmărește diseminarea acestor informații către școlile dijudeț, prin substructurile sale.
Foto/Teodora Comșa.
Fii primul care comentează