Concert unic la Catedrala Reîntregirii

Primăria Municipiului Alba Iulia vă invită la o rememorare prin cântec a celui mai mare eveniment  al lumii: învierea lui Iisus Hristos. Duminică, 8 aprilie, de la orele 12,00, de Sfintele Florii, Catedrala Reîntregirii va fi gazda unui concert unic de muzică acapella bizantină susţinut de cea mai apreciată voce a ortodoxiei: Divna Ljubojevic însoţită de corul Melodi.

Despre muzica Divnei se spune că atinge prin puritate, modestie şi fluenţă şi că impresionează prin culoarea captivantă a vocii şi claritatea tonului, foarte rar întâlnite. Trăind încă din copilărie în lumea muzicii, Divna posedă o mare experienţă şi abilitate de a transmite esenţa – respectiv aceea a unei fiinţe care îi cântă lui Dumnezeu.

Divna s-a născut la Belgrad în anul 1970. A început să cânte de mică şi a fost iniţiată în cântarea ortodoxă de la vârsta de 10 ani, după ce Maica Agnija i-a descoperit vocea la Mănăstirea Vavedenje. Considerând că darul Divnei de a cânta trebuie hrănit şi ghidat, Maica Agnija, ea însăşi o cântăreaţă de mare talent, a invitat-o pe Divna să vină să cânte rugăciuni alături de măicuţele din mănăstire. Astfel, visul micuţei a devenit realitate, iar vocaţia ei, stabilită pe viaţă. La vârsta de 17 ani, Divna s-a găsit în postura de dirijor pentru prima dată alături de grupul Mokranjac.

Alături de acest cor, Divna a dirijat primul concert de Paşti în domul Catedralei Sf. Sava din Belgrad. Între 1989 şi 1991 Divna a fost dirijor al „First Belgrade Singing Society”, un grup sârbesc fondat în 1853, în slujba căruia au lucrat unii dintre cei mai importanţi compozitori şi dirijori sârbi. În calitate de cel mai tânăr dirijor din istoria celui mai vechi cor sârbesc, ea a concertat atât în ţară, cât şi în străinătate – în Delphi, Cephalonia şi Karditsa. În paralel cu activitatea sa de dirijor şi cântăreaţă, Divna a absolvit Colegiul de Muzică Mokranjac din Belgrad şi Academia de Artă Novi Sad – departamentul de pedagogie muzicală.

Divna a fondat corul Melodi în 1991 cu un grup de prieteni, cor ce a reprezentat cel mai mare angajament din viaţa sa profesională. Alături de grupul MELODI, Divna este dirijor, compozitor şi solist. Corul îl are ca patron spiritual pe Sfântul Roman, care este cunoscut în istoria creştinismului sub numele de Melod, considerat unul dintre cei mai buni poeţi pentru bogăţia gândirii sale, profunzimea sentimentelor şi inspiraţia poetică. Originea cuvântului Meold este greacă şi semnifică „dirijor de cor”.

Începând cu anul 2001, corul Melodi, împreună cu Divna ca solist şi dirijor prezintă patrimoniul muzical ortodox în întreaga lume (Franţa, Elveţia, Italia, Spania, Portugalia, Germania, Belgia, Olanda, Austria, Rusia, Africa), atât la festivaluri de renume, precum şi în concerte independente. În ultimii 18 ani, Divna şi corul Melodi au susţinut peste 500 de concerte.  Din 2001 Divna este vorbitor invitat la seminarii muzicale în întreaga Europă.

Discografie:

Pentru teritoriul Serbiei şi Balcani, din 1996 până astăzi, Divna & МЕЛÓДИ (Melodi) a lansat 9 titluri muzicale şi 1 film documentar.

Pentru piaţa mondială, în cooperare cu „Jade – Milan music – Warner Music International”, au fost lansate 6 albume:

CD „DIVNA – Mysteres Byzantins”, 2004.

(JADE – Milan music – Warner Music International)

CD „DIVNA – La Divine Liturgie de Saint Jean Chrisostome”, 2004.

(JADE – Milan music – Warner Music International)

CD „La Gloire de Byzance”, 2005.

(JADE – Milan music – Warner Music International)

CD „Divna in concert Theatre des Abbesses, Paris”, 2006.

(JADE – Milan music – Warner Music International)

CD „Lumieres du chant Byzantin”, 2007.

(JADE – Milan music – Warner Music International)

CD ”L’ame du chant Orthodoxe”, 2010.

(JADE – Warner Music International)

www.divna-melodi.com

сайтвзлом пароля wifi на андроид

Despre Redacția ProAlba 38461 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

1 Comment

  1. Este minunat că au loc diferite evenimente în această perioadă. Acestea, fie că sunt legate de biserică, tineret sau copii, vor avea aceeași frecvență și în anii fără alegeri?

    USiLe vor rămâne deschise și constante?

    PeDaLele continuității, de acest fel, sunt o garanție?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*