Coliziune între două mașini în apropierea localității Arieșeni. Unul dintre șoferi era băut. O femeie a fost rănită în urma impactului

POLITIE - RAZIEÎn data de 24 decembrie, orele 19,56, poliţiştii din Câmpeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 75, pe raza localităţii Arieşeni, s-a produs un accident rutier. Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că V.I.M., un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Arieşeni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 75, în direcţia Ştei – Arieşeni, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de F.A., un bărbat în vârstă de 64 de ani, din municipiul Sebeş.

În urma accidentului, şoferul celui de-al doilea autoturism şi o femeie în vârstă de 39 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta, au suferit leziuni corporale uşoare. În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, pentru V.I.M. a rezultat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat în vreme ce, pentru celălalt conducător auto, rezultatul a fost 0,00. Faţă de V.I.M. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Despre Redacția ProAlba 41107 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*