Calin Potor: Cetatea se transforma in parcare pentru Nuţi

Bani aruncaţi pe fereastră. De fapt nu chiar pe fereastră ci în conturile prietenilor partidului aflat încă la putere. Şi nu vorbim de sume mici, ci de 16 milioane de euro. Atât plăteşte municipalitatea pentru lucrările de pe latura de vest a Cetăţii. Să nu fiu înţeles greşit, sunt de acord şi susţin refacerea şi punerea în valoare a Cetăţii Alba Iulia. Dar nu cu orice preţ şi cu orice costuri.

Banii plătiţi pentru aceste lucrări depăşesc cu mult limitele normalului şi ale bunului simţ. Doar refacerea părţii de vest costă 16 milioane de euro. Dacă adăugăm sumele pentru celelelalte proiecte din Cetate, ajungem la peste 65 de milioane de euro. Cu aceşti bani se putea construi o cetate nou-nouţă lângă cea veche. Dar şi prietenii trebuie să trăiască şi să încaseze sume consistente din aceste aşa-zise lucrări. Din informaţiile pe care le avem procurorii de la DNA verifică aceste lucrări, dar mai ales cum a fost posibil ca unele achiziţii să fie umflate şi cu 500%.

În al doilea rând prin scoaterea la lumină a zidurilor din partea de vest a Cetăţii parcul din faţa catedralei va fi distrus în proporţie de aproape 50 la sută. Şi vorbim despre ultimul parc din municipiu. Pentru că cel din Custozza a fost făcut una cu pământul în ciuda miilor de albaiulieni care au protestat şi au cerut salvarea copacilor. O să avem un parc mai puţin pentru ce? Pentru locuri de parcare pentru autoturisme şi autocare? Este aceeaşi minciună servită cetăţenilor ca şi în cazul Custozza când s-a spus că zona va deveni o piaţetă, după care au apărut locuri de parcare.

Poate că asta este de fapt intenţia primarului Mircea Hava şi a celor care administrează Cetatea de parcă ar fi proprietatea lor: să transforme cetatea într-o mare parcare pentru clienţii hotelului medieval. Să aibă Nuţi Udrea şi ceilalţi pedelişti unde îşi parca jeep-urile când vin în campanie electorală.

aracer.mobiвзлом пароля одноклассники программа

Despre Redacția ProAlba 41107 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

3 Comments

  1. achizitii umflate cu 500%??? incedibil dar adevarat…si se intampla aici sub ochii nostrii…oare cati dintre albaiulieni stiu ce se intampla cu adevarat?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*