Asociația Pakiv România susține profesionalismul jurnaliștilor români

Începând cu luna august 2012, Asociația Pakiv România este furnizor acreditat de servicii de formare profesională pentru cursul de cameraman – fotoreporter. Cursul este acreditat de Consiliul Național pentru Calificări și cuprinde 1080 ore, structurate în două module de teorie și de practică.

Asociația Pakiv România pune la dispoziția persoanelor interesate oportunitatea de a își îndeplini visul de a lucra într-o instituție media. Primul pas pe care aceste persoane trebuie să îl facă este să se înscrie la cursul de cameraman-fotoreporter, unde cadrele didactice îi vor pregăti temeinic. Programul de formare profesională este de nivel doi de calificare și va cuprinde 1080 ore de pregătire. Persoanele care finalizează acest curs vor avea apoi oportunitatea de a lucra în televiziune sau în presa scrisă.

Cursurile sunt programate să se desfășoare în Alba Iulia, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brăila, București, Craiova, Târgu Jiu și Oradea, dar pot fi organizate și în alte orașe dacă există solicitări în acest sens.

Cursurile organizate de Asociația Pakiv România vizează creșterea calității pregătirii profesionale a persoanelor care activează sau care doresc să activeze în domeniul jurnalistic, pentru a asigura o presă bine pregătită profesional, liberă și independentă în România.

Persoanele interesate pot obține informatii suplimentare accesând www.pakiv.ro sau la tel. 0258811170.сайтпрограммы для взлома социальных сетей скачать бесплатно

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*