“Ampoi City” a câştigat finala Cupei “Teodor Atanasiu – Călin Potor” la fotbal

Duminică, 03 iunie 2012, tinerii liberali din Alba Iulia au organizat la Bază Sportivă Winners Club „Ţălnar” din municipiul nostru, etapa finală a unui eveniment sportiv care devine de tradiție în Alba Iulia – Cupa “Teodor Atanasiu – Călin Potor” la fotbal. Câştigătoarea de anul trecut, echipa „Ampoi City”, şi-a pus trofeul în joc în faţa spectatorilor veniţi din diverse cartiere ale oraşului spre a-şi susţine reprezentanţii. Locaţia nu a fost aleasă întâmplător, pentru că Baza Sportivă Winners Club “Ţălnar” a mai găzduit una dintre etapele competiției, desfășurată în luna mai, și la care au participat echipe formate din tineri care locuiesc în cartierul Cetate, etapa respectivă fiind câştigată de echipa „Barcelona – Cetate”. Alte două echipe angrenate în competiţia finală din 3 iunie au fost câştigatoarele etapelor zonale desfăşurate în Oarda (echipa „Partoş”) şi Ampoi (echipa „Lipoveni”).

Anul acesta, pentru organizarea evenimentului un sprijin important l-au oferit, pe lângă deputaţii liberali de Alba, domnii Teodor Atanasiu şi Călin Potor (candidaţii USL pentru funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Alba, respectiv primar al municipiului Alba Iulia), și alți importanții lideri locali ai PNL Alba Iulia. Participanţii au primit premii constând în diverse sume de bani, cupe şi tricouri. Competiția a fost câștigată și de această dată de către echipa „Ampoi City”.

Succesul de anul acesta al competiţiei i-a determinat pe TNL-iştii albaiulieni să se gândească la organizarea acestor evenimente sportive şi anul viitor.

раскрутка сайта и интернет рекламапрограмма для взлома вай фай на пк

Despre Redacția ProAlba 39327 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*