
Am eliminat risipa din bani publici pe care Gabriela Firea a generat-o acordând credite garantate de stat pentru nunți și cumetrii – astăzi, printr-un amendament depus împreună cu alți colegi liberali, la comisia de muncă.
În timp ce se opunea, în toate comisiile parlamentare, proiectului prin care am crescut durata concediului de acomodare pentru părinții care adoptă un copil, de la 1 an la 2 ani, Gabriela Firea dădea ordonanțe prin care să finanțeze “fără număr” credite pentru nunți și cumetrii. Asta e viziunea unui ministru inexistent în adresarea nevoilor reale ale tinerilor și familiilor din România, un ministru rupt de realitate așa cum propriul birou de la Palatul Victoria e rupt de ministerul pe care îl conduce.
Am reparat această aberație prin amendamentul depus astăzi.
Din păcate, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, deși necesar societății și guvernării, este azi o simplă sinecură pentru orgoliul doamnei Firea și pentru liniștea internă a PSD.
Poate la rotativă, se gândește și PSD să nominalizeze un ministru al familiei care înțelege că nu e ministrul voucher, un ministru care înțelege că familiile din România au nevoie de politici publice eficiente, nu de pomeni electorale care întrețin problemele în loc să le rezolve, a precizat, luni, deputatul PNL de Alba, Alin Ignat.
Fii primul care comentează