Albac: Un bărbat a fost înjunghiat de unchiul său. Agresorul a fost reținut și este cercetat pentru tentativă de omor

cutitPolițiștii din Câmpeni au fost sesizați prin 112, în data de 25 octombrie, orele 18.50, de către un bărbat din localitatea Bărăști, comuna Albac, cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni și a suferit mai multe plăgi înjunghiate. Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului a rezultat că în după amiaza zilei de 25 octombrie, în jurul orelor 18,30, în timp ce se afla pe un fânaț din localitatea Bărăști, B.M., de 51 de ani, a avut o discuție în contradictoriu referitoare la teren, cu unchiul său, T.I., de 75 de ani, din aceeași localitate împrejurare în care vârstnicul l-a lovit cu un briceag în zona abdomenului și al brațului drept. B.M. a fost transportat la spitalul din Câmpeni de unde a fost transferat la un spital din Târgu Mureș întrucât starea sa de sănătate s-a agravat. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Inspectoratul de Poliție Județean Alba împreună cu polițiștii din Câmpeni precum și a diagnosticului stabilit de medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, dosarul penal a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba cu propunerea de continuare a cercetărilor cu privire la infracțiunea de omor în forma tentativei, faptă prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod Penal. Unitatea de parchet a dispus reținerea lui T.I. pentru o perioadă de 24 de ore iar în cursul zilei de ieri, 26 octombrie, l-a prezentat instanței de judecată care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Despre Redacția ProAlba 40606 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*