Adrian Cioroianu, Daniel David și Daniel Nazare, conferențiarii ediției a XIV-a a Târgului de cArte Alba Transilvana

În perioada 5-7 mai 2023, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, alături de parteneri, vă invită în inima Cetății Alba Carolina, pe esplanada Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, la cea de-a XIV-a ediție a Târgului de cArte Alba Transilvana.

Așa cum v-am obișnuit deja, și anul aceasta aducem la Alba Iulia o seamă de personalități culturale, specialiști și artiști, care vor susține prezentări și prelegeri, abordând o tematică actuală și de interes.

La categoria conferințe, în prima zi a târgului, vineri, 5 mai, veți avea ocazia să-i întâlniți și să-i ascultați pe Adrian Cioroianu – managerul Bibliotecii Naționale a României, care ne va vorbi despre Dilemele și problemele patrimoniului național (ora 18.00, esplanada Muzeului Național al Unirii), și pe Daniel Nazare – managerul Bibliotecii Județene „George Barițiu” din Brașov, care ne va lămuri cum a ajuns la concluzia că Și canibalii se satură de oameni (ora 17.00, esplanada Muzeului Național al Unirii).

Duminică, 7 mai, încheie seria conferințelor acestei ediții a Târgului de cArte Alba Transilvana Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care va susține prelegerea cu titlul Despre psihologia românilor în educație și tehnologie (ora 18.00, esplanada Muzeului Național al Unirii).

*Adrian Cioroianu: istoric, jurnalist, scriitor și om politic, a ocupat funcția de Ministru al Afacerilor Externe, între 2007 și 2008. Din 2012 până în 2015, a fost decanul Facultății de Istorie a Universității București, unde astăzi activează ca profesor universitar. În anul 2021 a fost numit manager interimar al Bibliotecii Naționale a României, iar începând cu anul 2015 este delegat permanent al României pe lângă UNESCO.

*Daniel David: este profesor universitar doctor și rector la Universitatea „Babeș‑Bolyai” din Cluj‑Napoca, profesor asociat la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, și directorul pentru cercetare al Albert Ellis Institute, New York. Este directorul International Institute for the Advanced Study of Psychotherapy and Applied Mental Health, fiind cel mai citat psiholog din România conform analizelor scientometrice (Web of Science/Google Scholar). Profesorul Daniel David este cel care a introdus în țară primele cursuri de psihologie pozitivă, în cadrul Școlii clujene de psihologie clinică și psihoterapie, fondată de acesta la Universitatea „Babeș‑Bolyai”.

*Daniel Nazare: doctor în istorie, iar începând cu anul 2016 este managerul Bibliotecii Județene „George Barițiu” din Brașov. Un obișnuit al simpozioanelor de profil din țară și străinătate, a susținut și susține numeroase conferințe.

Organizatorii Târgului de cArte Alba Transilvana, ediția a XIV-a, sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, alături de partenerii: Primăria Municipiului Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, Palatul Copiilor Alba Iulia, Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan și cunoscutul Grup Skepsis.

Despre Redacția ProAlba 39799 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*