Administratia locala doreste finalizarea rapida a lucrarilor la Bazinul Olimpic din Alba Iulia

bazin olimpicAdministratia locala a reluat in aceste zile discutiile cu reprezentantii CNI si cu cei din cadrul MDRAP, mentinand si intarind necesitatea ca lucrarile la Bazinul Olimpic sa fie finalizate cat mai rapid. Predictia factorilor de decizie din Bucuresti, privitor la alocarea banilor necesari pentru finalizarea lucrarilor, face referire la o rectificare bugetara cand ar putea fi evidentiate sumele necesare. In momentul de fata abilitatea continuarii lucrarilor este meritul exclusiv al subcontractantului, firma Benoni Loghin SRL. „Este un subiect de neevitat pentru Alba Iulia. Capacitatea noastra de a insista nu a scazut, iar de aceasta data am surprins personal oameni pentru care urcatul pe scarile ministerelor din Bucuresti, inseamna mai mult decat obisnuinta, inseamna responsabilitate. Sub rezerva ca tot ce s-a discutat va trebui sa se concretizeze la proxima rectificare, pot spune ca nimeni de la Bucuresti nu doreste ca acest bazin sa fie sinonim cu asumarea unor merite politice iar acest lucru ar trebui sa fie bine inteles si pe plan local. Poate singurul care are un merit in toata aceste poveste este constructorul din Alba Iulia. Conform actualei guvernari, toate investitiile realizate in procent de peste 50% au prioritate iar acesta ar trebui sa ramana singurul criteriu de atitudine responsabila. Imi permit sa dau credit promisiunilor pe care le-am obtinut si sper sa nu fie vorba de un nou prilej de dezamagire pentru albaiulieni” a precizat Mircea Hava, primarul municipiului Alba iulia. Cu toate ca in prezent lucrarile sunt oficial suspendate, se lucreaza la cuva bazinului pentru ca anumite proceduri tehnice nu pot fi intrerupte. Stratul de suport al faiantei si finisajele implicite nu suporta o eventuala intrerupere si reluare a lucrarilor din cauza modificarilor pe care acesta le poate suferi.

Despre Redacția ProAlba 40380 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*