Este foarte interesant că, deşi au diplome echivalente ca valoare, unii se tîrăsc în slujbe umile, în timp ce alţii fac salturi impresionante în drumul lor către succes. Cum se explică faptul că unii care dovedeau în copilărie o inteligenţă vie şi promiteau foarte mult, au eşuat pînă la urmă în mediocritate, iar alţii, care nu se distingeau prin nimic deosebit, au reuşit în viaţă?
De ce sînt cupluri care se ceartă şi apoi se despart, şi perechi care, deşi se mai confruntă cu tensiuni, nu se destramă şi chiar sînt fericite?
Răspunsul la toate aceste întrebări ţine cont de faptul că noi „decidem şi gîndim sub influenţa sentimentelor”, după cum ne sugerează Daniel Goleman, psiholog la Harvard.
Adevărata măsură a inteligenţei nu este I.Q., ci E.Q., coeficientul emoţional.
„Marea revoluţie a anilor 2000 constă în revanşa sentimentelor asupra inteligenţei”, ne asigură Daniel Goleman în cartea sa celebră deja în Statele Unite ale Americii, „Emotional Intelligence”.
În prezent, cînd ne referim la inteligenţă, înţelegem cel puţin două lucruri:
intelectul (IQ) şi
inteligenţa emoţională (EQ).
„În mod tradiţional, puterea creierului este dată de IQ, însă cu cît lumea devine mai complexă, inteligenţa emoţională trece pe primul plan” (Daniel Goleman).
O persoană inteligentă emoţional este abilitată în patru domenii: identificarea emoţiilor, înţelegerea emoţiilor, reglarea emoţiilor şi folosirea emoţiilor.
În viziunea lui Daniel Goleman (1998), inteligenţa emoţională este formată din cinci factori: cunoaşterea propriilor emoţii, managementul emoţiilor, motivare, recunoaşterea emoţiilor la alţii (empatie) şi relaţiile interpersonale.
Iată o comparaţie între IQ şi EQ.
Intelectul – IQ (capul)
ne ajută să facem socoteli;
ne ajută să procesăm informaţii;
se bazează pe logică;
ne ajută să rezolvăm probleme;
ne ajută să reuşim la şcoală;
în decursul vieţii IQ-ul este relativ constant;
Inteligenţa emoţională – EQ (inima)
ne ajută să ne înţelegem pe noi înşine şi să ne motivăm;
ne ajută să luăm decizii (fără emoţii nu poate fi luată nici o decizie);
ne ajută să comunicăm şi să ne înţelegem mai bine cu alţi oameni şi să construim relaţii puternice, care durează;
ne ajută să ne transformăm;
ne ajută să învăţăm din experienţă;
ne ajută să fim creativi;
ne ajută să reuşim la locul de muncă şi în viaţă.
Dezavantajele intelectului
funcţionează bine doar cînd sîntem calmi;
funcţionează încet, sau în orice caz mai încet decît inteligenţa emoţională; din această cauză nu ne putem baza pe IQ atunci cînd ne aflăm în situaţii critice sau cînd trebuie să luam rapid decizii;
este un predictor slab al succesului nostru în viaţă; (însă un bun predictor al succesului nostru în şcoala tradiţională);
rămîne relativ constant toata viaţa.
Avantajele inimii
funcţionează bine în orice situaţie;
functionează rapid, sau în orice caz mai repede decît IQ-ul; din această cauză ne putem baza pe EQ cînd ne aflăm în situaţii critice sau cînd trebuie să luăm rapid decizii;
este un predictor puternic al succesului nostru în viaţă;
poate creşte, chiar foarte mult.
Iată un exemplu dat de Robert Stenberg, care ilustrează diferenţa dintre intelect şi inteligenţa emoţională: Doi copii se plimbau printr-o pădure. Unul din ei era foarte bun la învăţătură, premiant, foarte apreciat de adulţi (IQ). Celălalt era un şmecheraş, slab la învăţătură, dar foarte descurcăreţ în viaţa de zi cu zi (una din caracteristicile persoanelor inteligente emoţional). Celor doi copii le iese un urs în faţă. Primul face repede nişte calcule şi ajunge dezamăgit la concluzia că nu poate scăpa cu fuga din faţa ursului. Celălalt, foarte calm, se apleacă, îşi verifică pantofii şi îşi strînge mai bine şireturile. Primul, foarte trist, îi spune că a facut calcule şi nu au nici o şansă să scape de urs dacă o iau la fugă. Cel de-al doilea îi răspunde, cu acelaşi calm: „Te-nşeli! Tot ce trebuie să fac este să fiu cu un pas înaintea ta.” (păstrarea calmului şi mintea limpede în situaţii critice, sînt alte două caracteristici ale persoanelor inteligente emoţional).
Bell Labs, Centrul de cercetare pentru înalta tehnologie al lui A.T.&T., gigantul telecomunicaţiilor din SUA, a apelat la Goleman pentru a testa angajaţii care se dovediseră foarte eficienţi. Rezultatul: cei mai valoroşi cercetători nu aveau un I.Q. foarte ridicat sau diplome dintre cele mai prestigioase. Erau însă persoane foarte echilibrate din punct de vedere emoţional, capabile să facă faţă cu succes momentelor de criză.
Cercetarile au arătat că succesul nostru la locul de muncă sau în viaţă depinde 80% de inteligenţa emoţională şi doar 20% de intelect.
În cazul liderilor, inteligenţa emoţională contribuie cu pînă la 90% la succes. Asta nu înseamnă că rolul IQ-ului trebuie neglijat. IQ-ul continuă să fie important, dar nu cel mai important. Creierul omului, înainte de toate, este făcut ca să iubească.
De altfel, viaţa şi experienţa fiecărui individ arată că, spre deosebire de IQ, care nu se schimbă mai deloc după adolescenţă, inteligenţa emoţională este, în mare parte, învăţată, şi continuă să se dezvolte pe măsură ce înaintăm în vîrstă şi învăţăm să cunoaştem emoţiile şi sentimentele şi să le utilizam pozitiv.
Poate că nu întîmplător se vorbeşte în popor de maturizare, care, în fond, este potenţialul pe care-l dobîndim de a învăţa abilităţile practice bazate pe componentele EQ.
Aceasta este marea revoluţie a anilor 2000: supremaţia trăirilor sufletesti care ia locul spiritului materialist, al gîndirii reci, al gestiunii şirurilor de cifre, al statisticilor şi deciziilor luate de sus. Adevăratele valori se dovedesc a fi: intuiţia, blîndeţea, simpatia, puterea de concentrare, înţelegerea, empatia.
Viitorul aparţine pe deplin E.Q.-ului.
Bogdan Bilegan
Eu nu sunt de acord cu Daniel Goleman. Daca il luam de exemplu pe Sigmund Freud,asa -zis-ul parinte al psihanalizei,si daca il studiem mai profund,vom ajunge la concluzia ca Sigmund Freud a fost mai degraba un maniac sexual decat un psihanalist.Freud a profitat de ignoranta cercurilor pe care le-a frecventat,care din ratiuni de a se face ca inteleg,ceea ce de fapt nici nu era de inteles i-au dat apa la moara si asa s-a nascut psihanaliza si stiintele derivate si colaterale psihanalizei.
Orice psihiatru,sau psiholog este un nebun cu diploma,sau cu patalama.De exemplu un medic de la spitalul de nebuni,este tot nebun dar are diploma.
Ce povesteste Goleman nu are suport de facto si nu corespunde cu realitatea. Basescu a afirmat ca nu a citit decat o carte la viata lui si totusi este presedintele Romaniei.
Alt caz,celebrul Nicolae Iorga ,a citit o multime de carti si se spunea ca avea minte cu caru’ dar din pacate doar putina era de buna calitate. Alt exemlu Vadim Tudor,macar ca asta este chiar destept,dar si nebun pe maasura.Deci eu ii recomand lui Daniel Goleman sa ramana la nebunia lui,avem si asa destui nebuni,fiindca ptr.cei de seama celor ce l-au ascultat pe Freud ,Goleman are dreptate,dar eu il consider ceva gen Freud,dar care traieste in prezent.
Psihologi ,exista intr-adevar,dar aceeia sunt inregimentati in serviciile secretete ale statelor care au acest domeniu bine pus la punct,si la marile studiouri cinematografice,adica aceia care stabilesc cine va juca rolul lui „X” sau „Y”,in rest nebuni cu diploma. Acesti psihologi de exemplu de la marile studiouri cinematografice,au calitatea de a cantari ce si care personaj ,unde si in ce rol se potriveste. De aici incepe psihologia,in rest bla,bla,bla.Astept sa fiu injurat si contrazis.Cu bine,Aldebaran,