Accident pe o trecere de pietoni din Alba Iulia

La data de 15 iunie 2021, în jurul orei 16,30, pe strada Calea Moților din Alba Iulia,  un bărbat de 36 de ani, din Cisnădie, județul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism înspre intersecția cu Bulevardul Horea, a acroșat un bărbat de 66 de ani, din Alba Iulia, care traversa strada, pe trecerea de pietoni. În urma accidentului, pietonul a suferit leziuni corporale ușoare. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Pentru a evita implicarea în accidente rutiere, poliția recomandă:

  • Adoptaţi o manieră prudentă de conducere şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare; 
  • Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. Pentru un plus de siguranţă măriți distanța între vehicule. 
  • Respectaţi regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România. 
  • Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice! 
  • Respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea rutieră! 
  • Pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că traversarea se poate fi făcută în condiţii de siguranţă.

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*