Până la sfârșitul anului, Alba Iulia va avea un centru de informare turistică. Investiția se ridică la peste 600.000 de lei și este finanțată din fonduri europene

centru de informare 02Începând cu luna decembrie 2015, la Alba Iulia se va deschide Centrul Național de Informare și Promovare Turistică. Proiectul a fost lansat luni, 27 aprilie, la sediul Primăriei Alba Iulia, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat administratorul public Nicolaie Moldovan, directorul tehnic Silvia Moldovan, managerul de proiect Iulia Dan și Mihai Coșer, reprezentantul municipalității. La întâlnire au fost prezenți și membrii echipei de implementare a proiectului.

Proiectul prevede amenajarea unui centru de informare turistică integrat în rețeaua națională de informare și promovare a destinațiilor românești, în zona Ravelinului Sfântul Mihail, în fața Catedralei Reîntregirii. Proiectul este cel cu numărul 11 pe care Primăria Alba Iulia l-a implementat prin POR 2007-2013.

centru de informare 01Obiectivul general al proiectului, crearea şi dotarea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică municipiul Alba Iulia, în scopul creşterii numărului de turişti şi a facilitării accesului acestora la informaţii, servicii de informare şi evenimente specifice prin instituirea unui sistem integrat şi informatizat a ofertei turistice româneşti, va fi realizat în termenul de maxim 10 luni, începând cu data de 28 februarie 2015.

Finanţarea pentru crearea şi dotarea centrului de informare turistică a fost obţinută prin Programul Operaţional Regional 2007- 2013, Axa Prioritară 5 „Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.3 „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”. Valoarea totală a proiectului este de 630.000 de lei formată din 586.090 de lei valoare eligibilă (529.650 de lei din Fondul European pentru Dezvoltare Regională – FEDR, 44.718 lei din bugetul naţional şi 11.721 de lei cofinanţarea beneficiarului) şi 43.909 lei valoare neeligibilă, inclusiv TVA.

centru de informare 03Autoritatea de Management a acestui proiect este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar organism intermediar este Autoritatea Naţională pentru Turism prin Direcţia Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism.

„Odată cu demararea lucrărilor la Centrul de Informare Turistică începem o lungă călătorie presărată cu provocări la fiecare pas. Și nu mă refer aici la dificultatea de a ne întâmpina turiștii cu hărți, broșuri sau chiar sfaturi, ci la efortul pe care trebuie să-l facem noi, comunitatea, inclusiv industria ospitalității din Alba Iulia, pentru a ne transforma, dintr-o atracție turistică de câteva ore, într-o destinație de vacanță”, a declarat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*