Dedicăm aceste rânduri zecilor de mii de români care, cu prețul unor suferințe cumplite sau chiar al morții, s-au împotrivit comunismului. Printre ei, mai mulți liceeni din Alba Iulia care, înainte de a împlini 18 ani, au fondat o ‘’Ligă Anticomunistă’’. Prețul pe care l-au plătit a fost imens: anchete, arestări și pedepse la ani grei de temniță. În rândurile care urmeaza veți găsi informații sau pasaje reunite de către Asociația Foștilor Deținuți Politici Alba într-o cronică a rezistenței anticomuniste. O ‘’carte albă’’ a demnității, patriotismului și îndrăznelii fără limite…
‘’Cântam: era sânge poemul,
hoream: lacrimi pe fețe,
zâmbeam, și-n surâs sta blestemul…
Noi nu am avut tinerețe.’’ (Radu Gyr)
‘’LIGA ANTICOMUNISTĂ’’ DIN ALBA IULIA
Liga a luat ființă în toamna lui 1949 și a fost fondată, exclusiv, de elevi ai liceelor Teoretic ( fost Mihai Viteazu) și Comercial din Alba Iulia. Entuziaști, generoși și plini de curaj ei au dorit ca la numai 16, 17 sau 18 ani să reacționeze împotriva instaurării dictaturii comuniste în România. Oficial, organizația a fost înființată pe 7 noiembrie, exact în ziua în care comunismul era serbat cu fast, discursuri și manifestații grandioase. Liceenii albaiulieni s-au ‘’sustras’’ de la manifestările organizate de comuniști și și-au dat ca punct de întâlnire zona din preajma hotelului ‘’Dacia’’ din Alba Iulia. Întâlnirile ulterioare s-au ținut, în secret, în șanțurile cetății, acolo unde a fost ales și șeful organizației: Tic Gherasim. Liceenii care au aderat la această curajoasă inițiativă trebuiau sa dea dovadă de tărie de caracter, să creadă în idealurile anticomuniste, să plătească o cotizație și să păstreze secretul total al acțiunilor. Toate aceste lucruri s-au consfințit printr-un jurământ pe care fiecare membru l-a depus în Catedrala Încoronării. De teama securității, numele celor recrutați erau știute doar de către șeful organizației și de cel care a cooptat persoana în cauză. Obiectivele mari ale Ligii erau lupta împotriva comunismului și consolidarea organizației în eventualitatea unei participări militare alături de forțe care ar fi intervenit pentru a elibera țara de comuniști.
ARESTAREA TINERILOR
În mai 1950, cu puțin înainte de terminarea liceului, unii dintre membrii Ligii, care urmau să părăsească orașul, au fost eliberați de orice obligație față de organizație.Totuși, le-a rămas opțiunea de a ‘’lucra’’ în continuare independent sau în alte structuri similare. În paralel, tinerii rămași în Alba Iulia au format o nouă mișcare de rezistență, care îl avea in frunte pe Tiberiu Low. Ei au fost arestați însă în anul 1952 iar în 1953 au urmat și alte rețineri. Într-un proces intentat de comuniști, liceenii au fost acuzați că fac parte dintr-o organizație ‘’paramilitară de tip fascist’’. Judecarea lor s-a făcut la Alba Iulia și la Deva, unde sălile tribunalelor au fost umplute, până la refuz, de membrii familiilor și de foști colegi de școală. Atmosfera a fost încărcată de acuzațiile mincinoase ale procurorilor dar mai ales de demnitatea tinerilor care au arătat că nu și-au făcut decât datoria față de țară. Apărătorii numiți din oficiu au fost, mai degrabă, acuzatori iar sentințele judecătorilor cumplite. Unii dintre tinerii de atunci își amintesc momentele procesului: ’’la vârsta noastră de atunci, demnitatea era mai presus de orice, indiferent de consecințe. Acest lucru a impresionat până și completul de judecată. Mulți ani mai târziu, căpitanul care a prezidat ședinta și care ne-a condamnat a mărturisit unei cunoștințe că a rămas impresionat de atitudinea demnă a tinerilor din Alba Iulia. Demnitatea impresionează până și adversarul.’’
PEDEPSE CRUNTE
Tinerii au avut parte de condamnări extreme de dure. Cu tot respectul și recunoștința pentru curajul și demnitatea de care au dat dovada, vă enumerăm numele liceenilor și pedepsele care le-au fost stabilite de către comuniști în cadrul proceselor de la Alba Iulia și Deva: TIC GHERASIM-20 de ani de muncă silnică; IOAN LĂPĂDUȘ-20 de ani de muncă silnică; SEPTIMIU SÂRBU-20 de ani de muncă silnică; IULIU OLTEAN-20 de ani de muncă silnică; TIBERIU LOW-20 de ani de muncă silnică (plus 2 ani); NICOLAE HAȚEGAN-20 de ani de muncă silnică; SIRIUS PUȘCAȘ-20 de ani de muncă silnică; ȘTEFAN KERESTES-20 de ani de muncă silnică; MIRCEA TRIFU-20 de ani de muncă silnică; GHEORGHE DĂIAN-20 de ani de muncĂ silnicĂ; GHEORGHE TOTOIAN-10 ani de muncă silnică; DUMITRU PUȘCAȘ-10 ani de muncă silnică; REMUS MUNTEANU-20 de ani; POMPILIU PECULEA-20 de ani; MIRCEA MUNTEANU-18 ani; ZENO MOGA-15 ani; MARIN RADU-12 ANI; IOAN CORIOLAN SUCIU-10 ani; LUCIAN DRAGOMIR-9 ani; SIMION DRĂGOI-8 ani; GHEORGHE DRĂGHICI-8 ani; TRAIAN PELIGRAD-8 ani; IOAN OPREAN-7 ani; IOSIF LUPȘAN-6 ani; GHEORGHE DRAȘOVEAN-2 ani; GHEORGHE CREIVEAN-2 ani; IOAN DANCEA-1 an; TIBERIU BĂLGRADEAN-1 an. IOAN DRĂGAN și GHEORGHE DRĂGHICI au fost achitați. Ultimul dintre ei, de loc din Micești, a fost diagnosticat cu meningită în timpul anchetei la securitate și s-a stins la câteva zile dupa proces. Ulterior, o parte dintre pedepse au fost reduse, în urma recursului făcut de rude ( condamnații nu au dorit recurs).
ANII DE PUSCARIE
Pompiliu Peculea și Simion Drăgoi, doi dintre cei condamnați, au povestit momente mișcătoare din timpul detenției: ‘’anii de calvar sunt greu de descris. Am trecut prin aproape toate închisorile politice din România, prin majoritatea lagărelor de muncă forțată(…) Peste tot am încercat să ne apărăm singurul bun care ne mai rămăsese: demnitatea. Despre acest lucru am putea spune multe. Îi lăsam ,totuși, pe alții să o facă, este mai corect așa. Noi putem afirma doar că mulți dintre noi au fost ținta directă a urii multora dintre temniceri, că am purtat lanțuri și cătușe, că am trecut prin multe izolări și carcere, că am avut oasele rupte de bâtele gardienilor. Și toate astea pentru că am înțeles să rămânem credincioși mișcării de rezistență, că nu am cedat, că AM FOST CONDAMNAȚI DAR NU ÎNVINȘI. În închisori ni se spunea ‘’albanezi’’, de la Alba Iulia sau Alba…oriunde am fost împreună am rămas uniți și respectați pentru aceasta. Nu am uitat niciodată că veneam dintr-un centru istoric de tradiție al României și că aveam datoria de a-l reprezenta cu cinste. A fost, poate, singura noastră satisfacție, atunci când am ajuns la capătul tunelului.’’ Metodele folosite de torționarii comuniști întreceau orice limită. Condamnații politic au fost supuși unor chinuri groaznice iar unii dintre ei au pierit în timpul detenției. Gheorghe Broscățan, unul dintre cei care nu s-a mai întors acasă, a fost dus în toiul unei nopți de iarnă la râul Târnava, dezbrăcat , ținut pe gheață ore întregi iar apoi scufundat în apă. Ulterior, Mathe, comandantul securității Blaj, l-a aruncat săptămâni la rând în colții unui câine lup, dresat special să sfâșie deținuții. Un alt deținut de la Blaj a vorbit despre atrocitățile din timpul anchetelor: ’’curentul electric, metoda punerii ‘’la proțap’’…te băteau în această poziție până leșinai. Te udau cu apă și o luai de la capăt. (…) Mathe obișnuia să îți așeze alături un câine, pe care mirosul de sânge îl înnebunea. Te loveau cu parul și ranga dar cea mai groaznica era bătaia la testicule, executată de dactilografa securității, un monstru cu chip de femeie.’’ Un alt deținut spune că mulți dintre torționarii de altădata și-au încropit, după 1989, afaceri și că ‘’SUNT LIBERI’’
EPILOG
Unii dintre albaiulienii care s-au opus comunismului au ieșit din închisori după ani grei iar lumea pe care au găsit-o a fost alta. Erau ocoliți de cunoștințe sau etichetați drept ‘’proști’’ pentru îndrăzneala de care au dat dovada. Câțiva s-au ridicat împotriva sistemului și în 89’ iar cei care mai trăiesc astăzi sunt aproape nebăgați în seamă. Totuși, găsesc înțelepciunea de a se bucura de sacrificiul lor: ‘’Cei care trăim, ne mulțumim cu atât. Celor care nu mai sunt, gândurile noastre pioase și capul plecat cu smerenie.’’
“Ne vom întoarce într-o zi…
Și cei de azi cu pașii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simți
Cum vom pătrunde-ncet în ei.” (Radu Gyr)
Fii primul care comentează