În cursul zilei de joi, 6 iunie, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PSD din Alba Iulia, președintele PSD Alba Iulia, Ovidiu Jidveian, și-a exprimat dezamăgirea, ca și consilier local, pe marginea faptului că în ședința trecută din cadrul CL s-a respins alocarea unor sume de bani necesare echipei de baschet CSU Alba Iulia pentru participarea la Cupele Europene. Este vorba de suma de 200.000 lei, o sumă binemeritată pentru promovarea sportului în orașul nostru, dar mai ales pentru faptul că fetele de la CSU au avut rezultate foarte bune în cadrul Campionatului din acest an, respectiv în Cupa României la baschet feminin.
„(…) din păcate, colegii din consiliul local de la PDL și PNL s-au opus alocării acestor sume de bani”, a declarat Ovidiu Jidveian. Acest subiect se va repune în discuție luni, în ședința extraordinară din cadrul consiliului local. „Din punctul meu de vedere avem o echipă de baschet performantă care trebuie susținută și mă bucur că se repune în discuție acest subiect în ședința extraordinară de luni, unde sper ca domnii consiliei de la PDL si PNL să constientizeze faptul că trebuie susținut și acest sector al sportului românesc, în special că avem și o echipă universitară cu care ne putem lăuda.”, a mai adăugat liderul PSD Alba Iulia.
La data de 4 iulie 2018, poliţiştii Poliţiei Municipiului Alba Iulia l-au identificat pe un tânăr, în vârsta de 31 ani, din orașul Călan, județul Hunedoara, ca persoană bănuită de comiterea unui furt sesizat poliţiei …
Unirea Alba Iulia, clubul fanion al județului Alba, va primi de la Primăria Muncipiului Alba Iulia suma de 350.000 de lei, în a doua parte a sezonului , fapt care rezolvă o parte din problemele …
Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor din data de 19.11.2018, a adoptat următoarea hotărâre: Fapta primarului și a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia de a …
Fii primul care comentează