11.500 de franci elvețieni, furați din poșeta unei femei din Teiuș. Mascații au percheziționat domiciliile hoților

La data de 12 iulie 2022, polițiștii din Teiuș au identificat o femeie de 45 de ani și un bărbat de 31 de ani, ambii din Teiuș, ca persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt din locuință, faptă care a fost sesizată poliției la data de 1 iulie 2022. Se pare că, în seara zilei de 1 iulie, profitând de faptul că ușa locuinței unei cunoștințe a fost lăsată neasigurată, cei doi ar fi sustras, dintr-o poșetă, suma de 11.500 de franci elvețieni. Cu sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, în dimineața zilei de 12 iulie, domiciliile celor doi au fost percheziționate.

În urma investigațiilor, prejudiciul a fost recuperat, în proporție de aproximativ 80 %. Față de cele două persoane, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*