Pianistul de jazz Roberto Fonseca, în premieră la Cluj. Concertul va avea loc la Filarmonica de Stat „Transilvania”, în data de 23 aprilie

roberto fonsecaInepuizabilul pianist de jazz Roberto Fonseca va susține, în 23 aprilie 2016, primul său concert în Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc la Filarmonica de Stat „Transilvania”, începând cu ora 20:00 și face parte din turneul internațional de promovare a celui mai recent album al solistului, intitulat „At Home”. În formula Roberto Fonseca Trio, artistul și cei doi prieteni ai săi, Ramses Rodriguez și Yandy Martinez, vor interpreta melodii cu ritmuri de jazz cubanez și pronunțate influențe exotice, menite să încânte orice audiență. Recunoașterea internațională de care se bucură Fonseca este evidențiată prin palmaresul bogat de concerte susținute în Europa, America de Nord și Asia. „Îmi doresc ca muzica mea să ajungă către cei care încă nu au descoperit-o, în speranța că într-o zi voi ajunge pentru aceștia un punct de referință în jazz”, spunea artistul cubanez la debutul său, la începutul anilor ’90. Un punct de referință ușor de reperat acum, când discografia lui Roberto Fonseca include 9 albume solo și alte 18 în colaborare cu alți interpreți, publicul său acceptându-l ca fiind un veritabil promotor al jazz-ului în întreaga lume. În cei peste 25 de ani de carieră muzicală, Fonseca a făcut parte din orchestra condusă de Ibrahim Ferrer, a cântat alături de Buena Vista Social Club și a concertat împreună cu alte nume sonore din lumea jazz-ului, precum: Omara Portuondo, Javier Zalba, Anga Diaz, Augusto Enriquez, Asa Feeston, Carlinhos Brown. În 2009, s-a dedicat unui proiect care a reunit muzicieni cubanezi și africani, reușind să obțină o bine-meritată nominalizare la premiile „Grammy” pentru combinarea acordurilor acustice și electrice din piesa „Yo”. Fonseca nu este străin nici de lumea filmului sau de cea a modei, contribuind, prin tehnici și idei unice, la explorarea creativității artistice. Cunoscut adept al multiculturalismului, Roberto Fonseca va aduce în concertul din Cluj ritmuri și sonorități diverse ce crează un stil aparte caracterizat prin improvizații sensibile și puternice în același timp. Un început de an excelent pentru scena de jazz clujeană. Biletele pentru concert sunt disponibile la prețuri cuprinse între 65 și 135 de lei și pot fi achiziționate de la Biroul Diesel Events (P-ța Unirii 10, Cluj-Napoca) sau online, de pe website-urile: www.DieselEvents.ro, www.Eventim.ro și www.BiletMaster.ro. Producătorul evenimentului este Diesel Events, în colaborare cu Arts of All.

 

 

Despre Redacția ProAlba 37716 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*