Foto-video: Dorin Șerdean și-a depus candidatura pentru Primăria Alba Iulia, din partea UNPR. „Politica înseamnă sacrificiul personal pentru comunitate”

depunere candidatura dorin serdean03În cursul zilei de marți, 26 aprilie 2016, Dorin Șerdean și-a depus, din partea UNPR, candidatura la Primăria Alba Iulia. El a depus circa 780 de semnături pentru candidatura sa la Primărie și 780 pentru candidaturile la Consiliul Local.

Dorin Pavel Șerdean a fost viceprimarul municipiului Alba Iulia între 2012 și 2015. În prezent, el este președintele UNPR Alba Iulia, ca urmare a fuziunii dintre PP-DD și UNPR

 „Pentru mine este un pas foarte important, ținând cont de ce a fost în urmă cu patru ani. (n.r. când a candidat din partea PP-DD, pentru aceeași funcție) (…) Politica de drept înseamnă sacrificiul personal pentru comunitate.”, a spus Șerdean.

„Mă bucur de o echipă foarte frumoasă în spatele meu. Am niște oameni minunați lângă mine. Oameni care cred și pe care eu îi respect pentru ceea ce fac. Întotdeauna, în spatele unui om este munca unei întregi echipe.”, a mai adăugat acesta.

În legătură cu echipa, Dorin Șerdean a făcut și o comparație prin care a precizat faptul că în Primărie sunt foarte mulți specialiști a căror muncă nu este tot timpul amintită. Asta, în ciuda faptului că realizările acestui oraș înseamnă de cele mai multe ori munca lor.

„Nu sunt realizările doar a unui om. Sunt realizările unei echipe. Am avut plăcerea să lucrez cu ei timp de trei ani, cât am fost viceprimar și vreau să le mulțumesc celor din Primărie, pe care îi respect, îi prețuiesc și știu eforturile pe care le fac. Le mulțumesc că au fost trei ani alături de mine.”, a spus Șerdean.

În același timp, candidatul din partea UNPR pentru Primăria Alba Iulia a ținut să le mulțumească, în primul rând, cetățenilor albaiulieni. Dorin Șerdean a precizat că acum este o nouă provocare și el candidează în baza ideilor și proiectelor pe care le propune pentru Alba Iulia.

Totodată, Șerdean a ținut să transmită, tuturor, Sărbători Fericite, bucurie și pace alături de cei dragi! În video-ul de mai jos găsiți declarația completă a candidatului UNPR.

Despre Redacția ProAlba 37631 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

2 Comments

  1. Dintre candidaţii pentru funcţia de primar al municipiului Alba Iulia,îmi sunt mai bine cunoscuţi domnul Mircea Hava şi domnul Dorin Şerdean.Având o anumită experienţă în munca cu oamenii,întinsă pe durata a 35 de ani,pot să afirm că în acest moment, cel mai potrivit pentru a conduce administraţia publică din Alba Iulia,este domnul Dorin Şerdean.Este albaiulean ,a deţinut funcţia de viceprimar al municipiului aproximativ trei ani,are experienţă administrativă suficientă, este un foarte bun şi fin observator al vieţii politice,bine pregătit profesional,respectuos şi poate,cel mai de seamă atribut,dă dovadă în mod constant de o educaţie elevată,acumulată în cei „şapte ani de-acasă” şi în instituţiile de învăţământ absolvite.Actualul primar a fost binevenit şi chiar necesar,iar în prezent ar proceda inteligent dacă s-ar retrage şi ar candida în toamnă pentru funcţia de senator sau deputat al României.Consider că ascensiunea d-lui Hava a trecut de punctul de maxim fiind în prezent, la începutul unei curbe descendente.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*