Foto: Tinerii PDL-iști din Alba au pichetat sediile Prefecturii, PNL și PSD

tineri pdlAproximativ 30 de tineri democrați-liberali au protestat, luni, 16 decembrie, de la orele 14:00, față de modificările legislative care „dau o super-imunitate în fata legii pentru parlamentari și alte categorii de aleși ”. Conduși de Tudor Ponoran, președintele organizației de tineret a PDL Alba și de Bogdan Păunescu, președintele organizației de tineret a PDL Alba Iulia, protestatarii au pichetat sediul Prefecturii dar și sediile PSD și PNL. „Viitor european=justiție și lege”, „Plagiatorul sfidează poporul”, „USL nu uita, țara asta nu-i a ta”, „Au promis miere și ne dau fiere” sau „Nu vindeți viitorul de dragul pușcăriabililor” sunt doar câteva dintre mesajele inscripționate pe pancartele cu care au ieșit în stradă reprezentanții PDL. De asemenea, tinerii din PDL au redactat și un memoriu al cărui conținut este următorul:  „Noi, tinerii democrat-liberali din județul Alba credem în viitorul european al României și suntem siguri că dezvoltarea societății românești se poate face doar alături de Uniunea Europeană, protest tineri pdl 15respectând principiile legii, justiției și democrației. Având în vedere încercările regretabile ale coaliției pe care o conduceți de a crea condiții speciale pentru o categorie de aleși, de a genera o super-imunitate în fata legii pentru parlamentari și alte categorii de aleși, de a-i face sa nu mai fie egali în fata legii cu cetățenii României; Având în vedere protestele publice ale reprezentanților Uniunii Europene, a numeroși ambasadori și reprezentanți ai comunității internaționale; Având în vedere adoptarea total netransparenta, pe furiș, în toiul nopții, fără informarea opiniei publice a modificărilor legislative ce conțin prevederi speciale pentru anumite categorii de aleși; Având în vedere criticile dure ale reprezentanților instituțiilor cu atribuții în domeniul justiției, vă cerem public:

Sa opriți aceste modificări legislative care crează o situație fără precedent în Europa, punând anumite categorii de aleși de-asupra legii și interesului public;

– Să nu sacrificați tinerețea noastră și viitorul european al României de dragul interesului de grup, de dragul jocurilor politice meschine;

– Să continuați lupta contra corupției;

– Să opriți atacul asupra Statului Român și instituțiilor acestuia și sa va angajați în consolidarea statului de drept;

– Sa continuați eforturile de ridicare a MCV pentru justiție și de admitere a României în Schengen.

De asemenea, cerem parlamentarilor partidelor pe care le conduceți sa voteze în concordanță cu interesul național pe care trebuie sa-l reprezinte și să respingă în ședința de mâine a Camerei Deputaților modificările legislative ce vizează grațierea lui Gigi Becali, Cătălin Voicu, Relu Fenechiu, Adrian Năstase și Dan Voiculescu.”

Despre Redacția ProAlba 37793 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*