Foto: La Framm’s s-a desfășurat cea de a treia ediție a evenimentului marca TNL Alba Iulia, „Cafeneaua Brătianu”

Jpeg„Cafeneaua Brătianu”, eveniment marca TNL Alba Iulia, a ajuns sâmbătă, 7 noiembrie, la cea de a treia ediție din acest an. Evenimentul s-a desfășurată la clubul Framm’s, în interiorul Cetății Alba Carolina, începând cu ora 10.30, reunind tineri din județul Alba, membri și simpatizanți ai Partidului Național Liberal, cetățeni din Alba Iulia, ziariști și diverși invitați din cadrul PNL Alba și structurilor sale interne (TNL, OFL, CSL și CEL). Totodată, la invitația celor doi copreședinți ai TNL Alba Iulia (Gabriel Lupea și Bogdan Păunescu) au răspuns și numeroși lideri ai PNL Alba, în frunte cu copreședintele Adrian Teban, fapt care dovedește, încă o dată, interesul pe care astfel de manifestări organizate de către TNL îl au la nivelul Partidului Național Liberal și structurilor sale de conducere.

De această dată tema seminarului a fost „Istoria liberalismului în Romania”, subiectul plasându-se în contextul mai larg al unor teme de interes pe care organizatorii și-au propus să le dezbată în cadrul acestor întâlniri.

cafeneaua bratianu 02Evenimentul a debutat cu păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor din tragedia de săptămâna trecută de la Clubul Colectiv din capitală, iar apoi lectorul Dan Mazâlu (cercetător, doctor în istorie) a făcut o interesantă prezentare a evoluției liberalismului în spațiul românesc de la începuturile secolului al XIX-lea și până azi. De asemenea, au fost prezentate și filmulețe privind istoria Partidului Național Liberal, a Tineretului Național Liberal și a unora dintre cele mai importante personalități pe care PNL-ul le-a avut de la înființare (mai 1875) și până azi. Ulterior, cei prezenți au putut să se implice în discuții și să își exprime diverse puncte de vedere. Dezbaterea a avut ca puncte principale subiecte precum: importanța ideilor liberale pentru progresul societății, personalități locale interbelice ale Partidului Național Liberal, momentele importante ale evoluției post-decembriste ale PNL etc. La finalul întâlnirii, gazdele evenimentului au specificat că, dată fiind reușita edițiilor de până acum ale evenimentului, vor face toate demersurile privind continuarea sa și în viitor.

Despre Redacția ProAlba 37794 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*