Foto: La Alba Iulia a debutat Festivalul de Folk „Ziua de Mâine”. Organizatorii, membrii juriului și artiști, prezenți la Colegiul „HCC”

folk ziua de maine 13Vineri, 20 noiembrie, la Alba Iulia a debutat Festivalul Concurs de Muzică Folk „Ziua de Mâine”. Primul moment a avut loc la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, și a constat într-o întâlnire ce a pus față în față organizatorii festivalului, o parte din juriu, invitații Mircea Bodolan și Florin Săsărman, și elevi din cadrul colegiului. Daniela Floroian, Centrul de Cultură „Augustin Bena”, Vali Șerban, directorul artistic al festivalului, Daniel Avram, Marinela Popa și Silvan Stâncel, membrii juriului, Mioara Pop, directorul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, artiștii Florin Săsărman și Mircea Bodolan, au fost cei ce au vorbit elevilor despre festival și despre experiențe întâlnite în muzica folk. În cadrul momentului a fost prezentată și cartea de interviuri scrisă de Vali Șerban și Florin Săsărman, intitulată „Taifas cu Menestreli”. Volumul cuprinde peste 30 de interviuri cu artiști consacrați precum Ducu Bertzi, Mircea Baniciu, Nicu Alifantis sau Zoia Alecu.

Astăzi, de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, va avea loc prima parte a concursului, iar de la ora 19:00 veți putea asista la recitalurile susținute de Laura Todică, laureată ediția 2014, Adrian Ivanițchi, Cătălin Condurache și Sandy Deac, Mircea Bodolan, Zoia Alecu și Mircea Baniciu.

Festivalul se desfășoară în acest weekend la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar pe lângă concurs, zilnic vor avea loc lansări de carte și prezentări de albume, conferințe și recitaluri.

VEZI AICI PROGRAMUL FESTIVALULUI CONCURS DE MUZICĂ FOLK „ZIUA DE MÂINE”

Concurenţii din acest an:

Nicolae Boico – Poienile de Sub Munte, Maramureş, are 19 ani

Iulia Bădulescu – Piteşti, are 34 de ani

Ana Maria Dumitru – Bucureşti, are 25 de ani

Florian Şerban Gosa – Alba Iulia, are 17 ani

Tivodar Vlad Ştefan Lăpuşneanu – Bucureşti, are 34 de ani

Cristian Mihai – Tulcea, are 22 de ani

Bianca Andreea Molnar – Zlatna, judeţul Alba, are 31 de ani

Diana Porca – Bistriţa, are 14 ani

Paul Adrian Tihan – Fălticeni, are 17 ani

Trupa Băieţii de Vis-a-Vis – Alba Iulia, din grup face parte cel mai vârstnic concurent din concurs (48 de ani)

Premiile de anul acesta:

Locul  I – 1500 lei

Locul II – 1000 lei

Locul III – 800 lei.

Juriul poate aproba acordarea de premii speciale cu valoare între 300 – 500 lei sau poate redistribui premiile funcție de valoarea participanților.

Despre Redacția ProAlba 37794 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*