„Zi-i bade cu fluiera”, la Șugag. Una dintre cele mai vechi serbări pastorale din România

Comuna Șugag se va afla în sărbătoare, sâmbătă și duminică ( 20 – 21 mai 2023), când va avea loc o nouă ediție a serbării pastorale „Zi-i bade cu fluiera”. Evenimentul, ajuns în acest an la cea de-a 47- a ediție, este una dintre cele mai vechi sărbători pastorale din România.

„Sărbătoarea „Zi-i bade cu fluiera” este o întâlnire tradițională a păstorilor din Șugag și de pe Valea Sebeșului, fiind una dintre cele mai vechi serbări pastorale din România. Evenimentul păstrează această întâlnire tradițională a păstorilor din zonă, dar este și un proiect cultural care promovează folclorul și tradițiile românești. În centrul întregii sărbători se află fluierul, instrumentul tradițional specific păstorilor”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc, sâmbătă, la ora 18:00, fiind urmată de un concert al trupei Nexxt Band și o discotecă în aer liber.

Cea de-a doua zi a serbării de la Șugag va începe la ora 12:00 cu un spectacol folcloric extraordinar în care vor evolua: Grupul instrumental tradițional „Fluierașii din Șugag”, Ansamblul Folcloric al Județului Alba (dirijor Alexandru Pal) și interpreții Roxana Reche, Nicolae Plută, Dorina Narița, Floricica Moga, Ansamblul Folcloric al Casei de Cultură din Băbeni (Vâlcea), Ansamblul Folcloric „60 Plus” din Alba Iulia și Grupul instrumental condus de Adrian Neamțu, alături de soliștii Robert Târnăveanu, Claudiu Crețu și Ionuț Mincu.

Serbarea pastorală „Zi-i bade cu fluiera” este organizată de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”, Primăria și Consiliul Local Șugag și Asociația Crescătorilor de Animale  Șugag.

Despre Redacția ProAlba 37775 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*