„În aceste zile am văzut tot felul de „oameni politici” care dau sfaturi și emit teze despre cum și ce trebuie făcut. Le răspund deschis, în calitatea lor de cetățeni, nu de candidați.
Sunt om calculat și rațional și tot ceea ce știu este să lucrez competent pentru albaiulieni. Tot ceea ce vreau să se știe e că nu stau și nu aștept ca alții să găsească soluții. Dar mai vreau să se știe că acțiunile pe care le facem sunt sub stricta coordonare a specialiștilor: medici din Spitalul Județean sau DSP, responsabilii din Comandamentele pentru Situații de Urgență. Țin legătura permanent cu acești oameni și ne sfătuim asupa modului în care trebuie să intervenim. Ne-am pus deja la dispoziția specialiștilor și pentru toate necesitățile identificate de ei vom pune la dispoziție bugetele necesare achizițiilor. Toate măsurile propuse, dar și multe altele, sunt deja implementate sau în curs de implementare, la nivel de administrație locală sau județeană, și au fost deja comunicate public. La toate acestea, se vor adăuga altele din cadrul viitoarelor întâlniri ale Comitetului Local pentru Situații de Urgență. Tot ceea ce este necesar va fi decis de specialiști, nu de părerologi sau comentaci.
Punctual, domnule Mircea Trifu, rămâne trist modul în care încercați, conform obiceiului personal, să monetizați orice situație, chiar una gravă și serioasă, ca aceasta, într-un mod politic, ca să nu-l numesc electoral. E un moment în care trebuie să fim de folos, nu pe care să-l folosim! Puteți ajuta și altfel orașul și oamenii!
Nu voi mai avea o revenire către asemnea subiecte. Consumă energia cu care se pot rezolva probleme, iar eu nu cred în capacitatea polemicii de a produce rezultate în perioade de criză.
Vă asigur că împreună cu echipa primăriei rămânem responsabili, prudenți și cu picioarele pe pământ!”
Consilierul independent în Consiliul Local din Alba Iulia, Mircea Trifu, a fost invitat și a ținut un discurs la lansarea candidaturii liderului unionist George Simion la alegerile europarlamentare din luna mai. George Simion, președintele Acțiunii …
“Adevăruri cutremurătoare despre ” Turturica” ..Am decis să fac acest material, obligat de ceea ce am promis cum că voi fi consilierul tuturor albaiulienilor…M-au emoționat dramatic viețile acestor oameni și voi fi alături de ei, …
În ultimele două luni, orașul nostru a fost măcinat de tensiuni interne generate de valurile de proteste. S-a creat un climat deopotrivă dezavantajos: atât pentru cele două părți implicate (organizațiile de mediu si Kronospan), cât …
Fii primul care comentează