Vița. Victoria. „Era frumoasă ca o artistă, în tinerețe, zice mama.”

rotar 1A fost beteagă rău mama mare. A avut dureri mari, au secat-o de puteri, a slăbit, nu a mai coborât din pat. A venit și preotul din sat, prietenul ei, să o împărtășească. Mi-a zis mama că e tare rău, e schimbată, nu mai poate ajunge nici la baie singură și m-am speriat. Am adormit rugîndu-mă să se facă bine și a doua zi am plecat să o văd. Nu aș fi suportat gîndul “să se ducă-n deal” fără ca eu să apuc să mai vorbesc cu ea. Copiii au zis că vin și ei, că vor să o vadă.

Era în picioare, ținîndu-se de masă, cînd am găsit-o. În camera ei, care seamănă izbitor cu camera mea din copilărie, căci toată mobila în care am crescut eu se află acum la ea. Mama-mare doarme pe canapeaua pe care am dormit eu, cu biblioteca sub care am scris, eu și sor-mea, Adi te iubesc, ești viața mea, Cipri, nu pot trăi fără tine, de ce m-ai părăsit și alte inscripții de amor juvenil.

Acum e mai bine, ne zice mama. O fost tare rău, dar după injecții, e mai bine. N-a vrut să ne lase să chemăm doctorul, că dacă o duce la spital, ea ce se face, și noi, proastele, am ascultat-o. Acum, de cînd o văzut-o doctorul, e mai bine. Mari dureri o avut, de spate, zicea să facem o groapă și să o îngropăm de vie, numai să nu o mai doară.

Se bucură cînd ne vede. Nu se poate așeza singură în pat, o ajutăm noi. Hoho, zice, mînă de bărbat!, apoi rîde. Mama-mare e hîtră și cînd e așa de beteagă. Sper că nu ai de gînd să dai ortul popii, îi zic. Lasă, tu, băiată, că o fost popa aicia, o zis că sunt ca mama lui, m-o împărtășit și mi-o zis să nu rotarcare cumva să crez că acuma mor dacă m-o împărtășit, că el mi-o citit ca să mă fac bine. Păi să te faci! Să știi că acum aș vrea să mai trăiesc cît să-mi văd și strănepoata asta… Sor-mea va naște în iulie, așa că mă liniștesc, e un plan bun ăsta, e bine.

Rămînem doar noi două. O mîngîi pe pielea pătată, zbîrcită, a frunții. Știi că te iubesc cel mai tare, da? Eu vă iubesc pe toate la fel. Știu, dar eu te iubesc mai tare. Hapăi ai și de ce, băiată, că pă toate v-am șters la cur, nu v-am bătut, am fost bună cu voi. Ai fost, mamă-mare. Și pă fetele tale le-am șters la cur. Le-ai șters. Dar acu’, mi-am trăit traiu’, mi-am mîncat mălaiu’. Auzi, mamă mare, ți-e frică de moarte? Ba nu mi-e frică! Zîce că acolo mă așteapă mama, tata, frații și surorile mele, că noi am fost nouă și eu sunt a mai mică, am patru frați și trei surori care or murit. Și omu-mnio.  De cînd aștept să mă ia Mniezo și să mă întîlnesc cu omu-mnio. Se uită cu ochii ei decolorați de boală, atinși de orbire, cu care vede tot mai rău. Tu băiată, poate io oi muri și nu mai știu, tare aș vrea să te văz că ești fericită. E om bun omul ăsta al tău, io așa îl văz, bătrînă cum sunt, îl văz că te iubește, să te porți bine cu el! Rîdem.

Petronela Rotar

Citește continuarea pe www.acestblogdenervi.ro

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*