Virgil din Câmpeni și-a amenințat un cunoscut că-l bate și că-l taie cu cuțitul. Totul a pornit de la o datorie

cutitFapta s-a petrecut luni, 10 martie, într-un local din Câmpeni. În jurul orei 18.00 un cetăţean s-a prezentat la sediul Jandarmeriei din oraș şi a relatat că, pe fondul unei discuţii contradictorii legate, se pare, de neonorarea unei datorii financiare, un cunoscut l-a ameninţat că-l va bate şi-l va tăia cu un cuţit pe care-l avea asupra sa. În scurt timp agresorul a fost depistat şi, cu ocazia controlului corporal preventiv,  asupra sa a fost găsit cuţitul. Acesta şi-a motivat gestul prin aceea că a dorit ca prietenul său “ să înţeleagă odată că vorbeşte serios atunci când îi cere să-i dea banii înapoi ” . Făptuitorul a fost identificat ca fiind Virgil B. ( 37 de ani ), domiciliat în Câmpeni şi, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea de către acesta a infracţiunilor de ameninţare şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, pe numele lui  a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate. Actul de sesizare a fost înaintat Poliţiei Oraşului Câmpeni.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*