Accidentul s-a petrecut marți, puțin înainte de miezul nopții. O mașină scăpată de sub control a ieșit de pe șosea și a intrat într-un stâlp. Potrivit IPJ Alba, la fața locului a ajuns un echipaj al Ambulanței. Medicii îi acordă șoferului îngrijiri medicale. Accidentul s-a produs pe strada Gării din Vințu de Jos.
UPDATE: Din primele cercetări efectuate, echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că P.I., de 30 de ani, din orașul Copșa Mică, judeţul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum pe carosabil umed, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un stâlp pentru susținerea firelor electrice, după care a fost proiectat într-un imobil de pe aceeași. În urma accidentului conducătorul auto a suferit leziuni corporale grave și a fost transportat la Spitalul Municipal Alba Iulia pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a rămas internat. De asemenea, Z.P., pasager în autoturismul condus de P.I., a fost accidentat ușor, fără a rămâne internat în spital Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă

Fii primul care comentează