Vințu de Jos, o comunitate în coninuă dezvoltare

vintu de josAnul 2012 a fost anul în care locuitorii din Vințu de Jos au decis că la conducerea comunității este nevoie de o schimbare care să aducă noi perspective de dezvoltare comunei. Prin votul lor am ajuns primar, iar cu ajutorul echipei pe care o conduc în cadrul Primăriei Vințu de Jos (niște oameni muncitori, cărora vreau să le mulțumesc pentru modul în care implică), am reușit să implementăm câteva proiecte importante care să conducă, treptat, la ridicarea calității vieții în comunitatea noastră. Vreau să amintesc doar câteva dintre aceste proiecte. Astfel, la Căminul Cultural s-au făcut lucrări de modernizare. A fost amenajată curtea căminului și s-au realizat unele dotări importante pentru interior; este vorba de mese, scaune, veselă nouă etc. Obiectivul s-a reamenajat și poate găzdui evenimente cultural – artistice la care pot participa 250 până la 300 de persoane;  În ceea ce privește lucrările de infrastructură, un proiect important este cel prin care Primăria s-a asociat cu SC Apa CTTA Alba Iulia, pentru extinderea rețelei de apă pe Valea Vințului și Valea Goblii. De asemenea, vizate pentru lucrări de extindere a rețelei de apă au fost și satele Vurpăr și Mereteu, precum și o altă zonă importantă, respectiv cea de pe strada Durigari.  Tot la acest capitol de infrastructură, mai trebuie să amintim lucrările de pe strada Avram Iancu, care au vizat modernizarea zonei și amenajarea unei rigole, o lucrare pe care oamenii din zonă au considerat-o necesară. La unele dintre lucrări au fost folosite inclusiv utilaje noi achiziționate de către Primărie, și aș aminiti în acest context o achiziție foarte importantă pe care am realizat-o prin fonduri accesate printr-un proiect depus pe Grupul de Acțiune Locală, mai precis este vorba de un buldoexcavator. Nu în ultimul rând am mai menționa lucrările de  modernizare la stadionul din Vințu de Jos. Astfel, s-au realizat lucrări de reamenajare a zonei, a fost acoperită tribuna, s-a achiziționat o instalație de irigat. Sunt doar câteva dintre proiectele pe care le-am realizat, sau le avem în desfășurare. Lor le mai urmează și altele, la care se lucrează, domeniile vizate fiind: infrasctructura, mediul, dezvoltarea resurselor umane. În acest ultim domeniu, o societate din Alba Iulia, cu care avem parteneriat, urmează să deschidă noi cursuri de formare profesională la noi în comună, după ce anul trecut au mai făcut astfel de cursuri. Pentru viitorii investitori care se încearcă să fie atrași în zonă, existența de forță de muncă profesionalizată este un element foarte important. Astfel, localitatea noastră începe să devină o comunitate care se înscrie tot mai mult în ceea ce numim prin conceptul de dezvoltare durabilă, fiind o localitate în care tot mai mulți oameni, inclusiv din Alba Iulia, vin să se stabilească.

Gheorghe VLAD,Primar Vințu de Jos

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

16 Comments

  1. mergeti mah in p..a de hoti si lucruri slabe, cati vandut si ati furat aproape tot….toate pasunile si locurile de joaca le-ati vandut ori le-ati tinut pentru voi, sunteti toata ziua in bar mortalizati, jucati la pacanele banii ce vin de la impozite (astai primaru), vicele p-lii habar nare sa citeasca cum trebuie, …de contabil ce sa mai zic, ala-i sefu! casa, masini, debarcadere, cluburi, pensiuni, toate pe ,,banii,, lui. cat pl castiga ala? 25 000 de euro pe luna? ca nici asa nu iti faci elea in timp asa scurt!!! ce schimbare sa facut anu trecut cu votu? cam tot aia sunt, doar cu functii diferite!!! o ma-i adus pe cate un fraier langa ei (ca slugi trebuie)

    • Ii multumesc domnului care se pretinde a fi din Vintu de Jos pentru caracterizarea facuta ,nustiu cita scola are el ,eu nu stiu citi dupa opinia lui ,dar cine citeste artcolul vede cit de analfabet ii el ca nu stie scrie ,mai mult de atita nu are nici cei sapte ani de acasa

      • Apropo,la cum ai scris si tu esti la fel de analfabet.In calitate de viceprimar nu se poate sa faci astfel de greseli!

      • Nelutule cit ai fost postas team apreciat ,de cind esti vice la fel ,rugamintea mea este sa nu bagi in seama toti analfabeti ,vorba Romanului „magaru moare de drum lung si prostu de grija altuia”

  2. ,,Pentru viitorii investitori care se încearcă să fie atrași în zonă, existența de forță de muncă profesionalizată este un element foarte important. Astfel, localitatea noastră începe să devină o comunitate care se înscrie tot mai mult în ceea ce numim prin conceptul de dezvoltare durabilă, fiind o localitate în care tot mai mulți oameni, inclusiv din Alba Iulia, vin să se stabilească.,,Hahahahhahahahhahaha!!Treaba-i oabla CaCovrigu’!!!!

  3. Vicele saracul vrea, dar nu poate, primarul e tot din turma asta care raspunde sloganului „la vremuri noi, tot noi” sau cum o fi „daca gresesc”. Contabilul e cel mai destept. Nu s-a sesizat nimeni ca din salar de bugetar traieste regeste. Folstul primar, saracul, isi care pacatele acum. Oamenii cu cap nu intra in prostia asta. Vorbim fara rost

  4. Daca nici copii astia doi nus de treaba atuncea cine

    Cine ar fi bun in opinia celor care clantane ? Cpii astia doi is fac treaba ,vorbesc cu oameni si in limita posibilitatilor ii si ajuta ,nustiu daca primaru merge la jocuri ca nu lam vazut dar ce sa scris de vice e cu totu eronat ,baiatu ala isi da silinta si ii acolo tot timpu

  5. Ce pasune a vindut astia doi ,ca din contra ei sau luptat sa dea pasune la oameni ,RUGAMINTEA MEA ESTE SA VA GINDITI LA DUMNEZEU INAINTE DE A SCRIE PROSTI Dumnezeu sai ajute sasi duca mandatu mai departe sa poata realiza ce sau propus

  6. intr-un fel are dreptate „prostu”care a comentat primul,a vandut si furat fostii capi ai Vintului,acum intrebatil pe Danciu unde e Aeroportul pe care se tot lauda ca il face ( sau era cumva o acoperire ca sa poata da pasunea la amicii lui de pahar si de partid)sau ce a facut cat a fost primar de Vint(se lauda ca a „bagat” apa si canalul,vai de mama lor cum sunt bagate,pe banii UE, sa le fi fost rusine sa nu le bage.Daca vreti sa aflati cum sau de unde are atatia bani contabilu verificati cine a semnat receptiile la lucrarile efectuate in Comuna (apa,canalizare,rereamenajare parc,asfaltare fara amenajare trotuare,etc.)firmele cu care sau efectuat lucrarile(oricum procentele pe care lea luat nu se pot afla)si atunci probabil va veti da seama cam de unde are atatia bani.Curios si faptul ce „nereguli” a gasit si Curtea de Conturi in controlul efectuat la Primarie,dar si ce a consemnat in raportul final???.Eu zic sa nu va mai ganditi la asta pentru ca sa efectuat acest control sub directa supraveghere a PDL-ului.Eu zic sa ii lasam pe cei doi ,Primar si Viceprimar sa vedem ce le poate capul,daca totusi ii atrage si pe ei in capcana contabilul,(daca nu stiu sa isi impuna punctul de vedere)si apoi mai putem vorbi mai incolo.

  7. aici comentam fiecare ce credem , nu suntem la ora de romana!!! atat arata de stralucitor viitoru cu astia…pana la urma cred ca ma duc si eu sa ma angajez in primarie, poate mai fut si eu pe preoteasa…ma ajut cu vicele la romana, sa invatam sa scriem, la contabilu ii scuip in cafea, la primar nu ii fac nimic, ca si asa ii vai pula lui… in rest numa slugi de la care nam ce lua, inafara e cateva scheme de hotie si cum sa rezist la beutura…

  8. Vintul este o comuna frumoasa,oameni faini – majoritate-pacat de conducerea ce o are.Ma refer la dl.primar caruie saracul ,nu-i poti cere MACAR sa scrie ceea ce vrea sa infaptuiasca (vezi,exemplul dat de „taranu”)dar sa mai si infaptuiasca ceva.Oare ce primar e acela ,ce isi lasa consilierii batuti de un tigan venetic,el fiind de fata?Ca primar ,el ,tine mare prietesug cu tiganul ce are in Vint dezmembrari auto,pesemne sa invete de la acela cum sa fure,acela facand asta fara pic de jena sau scrupule…..insa,acum,datorita noului prieten primar ,va pputea fura mult mai mult,si mai in voie,si….mai „acoperit”.Frumos,domnule primar,macar,ca dvs aveti ceva mai multa scoala decat ,tiganul care nu are decat 8…Oare cat va trece,pana la „manelizarea”,institutiei pe care cam fara habar o conduceti,manelizare care sa indice noul trend de culturalizare „in tot si toate”.Pacat ca va bateti joc,in primul rand de o comuna care reprezinta ceva in peisajul ardelean,de oamenii ce spera in ceva ,atunci cand v-au ales,si nu in ultimul rand de dvs…insa asta ar trebuii sa va priveasca personal.Noi cautam sa ne debarasam de tigani,stiut fiind ca NU exista tigan care sa si aiba caracter,pe cand dvs ce faceti?

  9. Prost obicei al omului, sa stea cu mana in buzunar si sa vorbeasca.
    Sesizarea mea e urmatoarea: nu mai aruncati vina pe cel din stanga si dreapta.
    Chiar si tiganii sunt oameni, buni, mai rai…nu ne deosebim sincer va zic.
    Primar? Oricine era nu era bun!
    Trebuie sa ne obisnuim.
    Nu o sa putem schimba nimic, atata timp cat comportamentul nostru in societate e infect.
    Tu care sti multe, Andrei, Anca, Nelutu, „din vint”, „a nost” si voi toti care cititi acest mesaj schimbarea sa vina in primul rand de la voi, mai apoi sa vorbim.

  10. Actualul primar din Vintu de Jos e praf, nu e in stare sa faca nimic pentru comuna! Despre viceprimar nu mai zic: un postas sa devina viceprimar mi se pare cea mai mare aberatie posibila. Bine ca isi fac lor case din banii comunei iar infrastructura comunei e la pamant! Rusine!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*