VIDEO| Polițiștii din Zlatna au reținut un bărbat din oraș. Și-a agresat iubita și nu a respectat regimul armelor și munițiilor

La data de 10 ianuarie 2024, polițiștii din Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 31 de ani, din Zlatna, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințate și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în luna decembrie 2023, în timp ce se afla împreună cu concubina sa, în vârstă de 28 de ani, din Zlatna, într-o locuință din comuna Racovița, județul Timiș, ar fi agresat-o, iar ulterior, după ce femeia ar fi încercat să pună capăt relației și ar fi revenit în județul Alba, ar fi amenințat-o.

În dimineața zilei de 10 ianuarie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, locuințele din Zlatna și Racovița, ale bărbatului, au fost percheziționate. Polițiștii au ridicat un pistol neletal, supus autorizării și o armă letală lungă (pușcă),  de asemenea supusă autorizării. Bărbatul nu este autorizat în vederea deținerii de arme letale ori neletale din categoria celor supuse autorizării.

La percheziții, alături de polițiștii din Zlatna, au participat polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba. În cursul zilei de azi, 11 ianuarie, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

 

Despre Redacția ProAlba 36830 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*