Licitație publică pentru concesionarea unui imobil teren intravilan, în vederea desfășurării de activități economice, situat în Municipiul Alba Iulia, pe Șoseaua de centură, în zona construirii unui ”Parc de Activități”, aparținând domeniului privat al Municipiului Alba Iulia.
Având în vedere amplasamentul în proximitatea autostrăzii A10 și a Zonei de Dezvoltare Economică a Comunei Ciugud unde există deja investiții importante precum și vecinătatea cu unități de producție multinaționale semnificative, considerăm că înființarea unui pol de afaceri locale, cu impact zonal, care să capteze forța de muncă locală, precum și impunerea stabilirii sediului social al societății pe amplasamentul concesionat, după finalizarea construcțiilor, vor contribui la creșterea și impulsionarea mediului economic si de afaceri local și județean.
Ne dorim o dezvoltare economică sănătoasă și durabilă a municipiului Alba Iulia și o administrare eficientă a domeniului public și privat, care să se reflecte în atragerea de venituri suplimentare la bugetul Primăriei municipiului Alba Iulia, prin administrarea eficientă a obiectului concesiunii și încasarea redevenței obținute ca urmare a concesionării terenului, a taxelor și impozitelor aferente terenului concesionat precum și a viitoarelor construcții, conform dispozițiilor legale în vigoare. De asemenea, ne dorim maximizarea potențialului productiv al terenurilor și asigurarea întreținerii corespunzătoare a acestora, crearea unei politici unitare, coerente, transparente și viabile la nivelul zonei de construire a unui ”Parc de Activități” a municipiului Alba Iulia care să asigure atractivitatea și posibilitatea impulsionării zonei din punct de vedere economic, precum și crearea de noi locuri de muncă și stimularea activităților economice, în special a celor productive datorită efectelor pozitive de multiplicare în mediul economic local.
Persoanele interesate pot descărca un exemplar al documentației de atribuire având acces direct pe site-ul www.apulum.ro sau îl pot ridica de la sediul Serviciului Contracte, Patrimoniu, situat în Alba Iulia, str. Republicii, nr.26, în perioada 19-30 august, a anun’at, luni, primarul Gabriel Pleșa.
Fii primul care comentează