Diploma de onoare pentru veteranul de război, col. (rtr.) Crăciun Gheorghe, din Sebeș, la împlinirea frumoasei vârste de 99 de ani! Am fost onorat sa îl întâlnesc astăzi pe domnul Crăciun, unul dintre ultimii 9 veterani de război din județul Alba și să îl felicit pentru contribuția sa la luptele purtate de către Armata Română în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. „Cumpătare în toate!”, a fost mesajul ferm pe care de la bun început mi l-a transmis acesta. Este o placere să asculți un om bun cu o așa experiență de viata, care spune lucrurilor pe nume, cinstit, corect. A întâlnit vremuri grele, oameni mai mult decât ostili, dar a trăit mereu cu respectarea valorilor și tradițiilor românești! Pentru aceste lucruri a primit întreaga considerație și apreciere din partea autorităților. Multă sănătate și bucurii!La mulți ani domnul Crăciun Gheorghe!, a transmis, joi, Corneliu Mureșan, subprefect de Alba.
Articole asemănătoare
1 august: Lucrări de deratizare și dezinsecție în mai multe zone din municipiul Sebeș
Primăria Municipiului Sebeș informează cetățenii că în data de 1 august 2017, după-masa și în cursul serii, se vor efectua lucrări de deratizare și dezinsecție în următoarele zone ale orașului: – cartierul M. Kogalniceanu – …
Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au confiscat produse alimentare expirate, în valoare de 600 de lei, în urma unor controale efectuate comercianți din mediul rural
Polițiștii au continuat verificările la societățile comerciale pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite privind comerțul. Astfel, în urma verificărilor efectuate de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, la o societate comercială din comuna Doștat, au …
Sebeș: Informare privind Laboratorul Mobil de Monitorizare a Calității Aerului
În perioada 27-28.10.2022 au fost operate serviciile de mentenanță ale sistemului de echipamente pentru monitorizarea calității aerului instalate în laboratorul mobil al Primăriei Municipiului Sebeș. Analizorului de formaldehida GASERA ONE va fi trimis la producător …
Fii primul care comentează