Vești bune pentru 100 de persoane care locuiesc în blocul G3-G4/Pompieri, de pe strada Alexandru Ioan Cuza din Alba Iulia

Reducerea costurilor de întreținere, asigurarea unui confort real, creşterea valoarii apartamentelor sunt principalele avantaje de care se vor bucura 100 de persoane care locuiesc în blocul G3-G4/Pompieri, de pe strada Alexandru Ioan Cuza. Îmbunătățirea condițiilor de locuit este posibilă prin proiectul Alba Iulia 360, derulat de Primăria Alba Iulia.

Blocul, cu 56 de apartamente, va fi dotat cu un sistem de panouri solare termice, care vor fi racordate la centrala termică a fiecărui apartament. Tot la centrale vor fi legate şi boilerele (120 l), ce vor fi montate în fiecare apartament. După montarea sistemului, va fi primul bloc din Alba Iulia cu panouri solare termice.

Care sunt avantajele sistemului? Reduce costurile de întreţinere de aproape 4 ori; vara apa caldă este asigurată în întregime de panourile solare; este un sistem ecologic, care foloseşte o resursă naturală; are o durată medie de viaţă de 30 de ani.

O altă categorie de lucrări vizează spaţiile comune: construire şarpantă şi învelitori noi; izolarea termică a pereţilor exteriori; înlocuirea uşilor şi ferestrelor exterioare deteriorate şi a instalaţiei electrice pe casa scării; intervenţii la sistemul de canalizare din subsolul blocului, care acum este o sursă de infecţie pentru locatari.

Şi faţada blocului va fi cu totul alta. Tema este inspirată din opera pictorului olandez Piet Mondrian. În lucrările sale predomină culorile roşu, galben şi albastru. Astfel, putem vorbi şi de transpunerea artei în mediul urban.

Toate autorizaţiile necesare derulării lucrărilor sunt obţinute de echipa proiectului.

Recent, amplasamentul a fost predat către ofertantul ales câștigător în urma licitației, SC TRANSILVANIA PREST SOLUTIONS SRL în asociere cu SC ADAL SOLUTIONS SRL.

Valoarea contractului pentru serviciile de proiectare și execuție lucrări este de 1361800 lei. Costurile echipamentelor şi lucrărilor sunt suportate din bugetul proiectului Alba Iulia 360.

Durata proiectării și lucrărilor: 9 luni(1,5 luni proiectare, 7,5 luni execuția).

Despre proiect

Proiectul este derulat de Primăria Municipiului Alba Iulia, în parteneriat cu: Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, Fundația Națională a Tinerilor Manageri, Filiala de Cruce Roșie a Județului  Alba, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba, Fundația PAEM Alba, DAD EXPERTISE S.R.L., BPI Management Consulting România SRL, INTRATEST S.A., Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia, Asociația pentru Dezvoltare și Incluziune Socială.

Detaliile legate de înscriere în proiect le puteți afla de la experții: Ioana Magda – 0754/847955; Robert Bandi – 0751/364020; Ovidiu Boc – 0766/365725; Geanina Chirilă – 0742/522992; Camelia Crișan – 0740/487596.

Proiect cofinanțat prin Programul Operațional Capitalul Uman (POCU) 2014-2020. 

 

Despre Redacția ProAlba 41491 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*